Iertarea – calea spre eliberare

Delia Doza de intelepciune 0 Comments

Privita din perspectiva Iubirii si a Spiritului, iertarea reprezinta decizia de a renunta la trecutul dureros, de a nu mai suferi, de a-ti vindeca inima si sufletul, de a nu mai pretui mania si ura, de a renunta la dorinta de a-i rani pe ceilalti sau pe tine insuti din cauza unui motiv care s-a petrecut candva, in trecut. Ea reprezinta decizia de a privi lumina din ceilalti oameni, nu de a-i judeca si de a-i condamna.

Iertarea inseamna sa simti acea stare de compasiune, de blandete si de daruire care exista intotdeauna in inima ta, indiferent cat de hidoasa ti se pare lumea exterioara in momentul de fata. Ea reprezinta cea mai sigura cale care conduce catre pacea interioara si catre fericire, catre propriul suflet. Aceasta stare de pace interioara ne sta intotdeauna la dispozitie, fiind oricand gata sa ne intampine cu cea mai mare bucurie. Chiar daca in momentul de fata nu vedem pancarta ei de bun venit, acest lucru se datoreaza faptului ca ea este ascunsa in spatele atasamentului nostru fata de manie.

Exista in fiecare dintre noi un aspect al constiintei care crede ca noi nu putem ajunge la starea de pace mentala decat daca ne cramponam de ura, de manie sau de durere. El ne invata ca trebuie sa ne protejam singuri pentru a nu mai suferi si ca nu putem obtine fericirea si pacea interioara dupa care tanjim decat daca ne atasam de ura noastra si de razbunarea pe care ne-o dorim. Exista in fiecare dintre noi un aspect al constiintei care ne invata ca trebuie sa ne limitam si sa ne ascundem iubirea si bucuria interioara pentru a nu mai fi vulnerabili si pentru a nu mai fi raniti, asa cum s-a intamplat in trecut.

Noi putem privi iertarea ca pe o calatorie de-a lungul unei punti imaginare dintr-o lume in care nu facem altceva decat sa ne reciclam la infinit mania intr-o lume a pacii si armoniei. Aceasta calatorie ne poate conduce catre adevarata noastra esenta spirituala si catre inima lui Dumnezeu. Ea ne poate conduce intr-o lume noua, a iubirii neconditionate si nelimitate.

Iertarea ne ajuta sa primim tot ceea ce isi doreste cu adevarat inima noastra. Ea ne scapa de teama, de manie si de durere, invatandu-ne sa experimentam starea de unitate cu semenii nostri si cu Sursa noastra spirituala.

Iertarea este cea mai sigura cale de iesire din intuneric si de intoarcere in lumina. Ea reprezinta principala noastra menire aici, pe pamant, permitandu-ne sa ne cunoastem pe noi insine ca o lumina a lumii. Ne invata sa scapam de umbrele trecutului, indiferent daca aceste umbre ne-au apartinut noua sau altor persoane.

Iertarea ne poate elibera din inchisoarea fricii si a maniei, in care ne-am inlantuit singuri mintea. Ea ne poate elibera de nevoia si de dorinta noastra de a ne schimba trecutul. Atunci cand iertam, ranile provocate de suferintele din trecut sunt cauterizate si vindecate, iar noi putem experimenta subit realitatea plina de iubire a lui Dumnezeu. In aceasta realitate nu exista altceva decat iubirea. Atat. La acest nivel, nu exista nimic care sa trebuiasca sa fie iertat.

In Cursul de Miracole exista un pasaj minunat referitor la iertare. Il voi reda integral mai jos pentru ca descrie perfect beneficiile generate de actul iertarii:

„Ce ti-ai putea dori fara ca iertarea sa-ti poata oferi? Iti doresti pace? Iertarea ti-o ofera. Iti doresti fericire, o minte linistita, o certitudine a scopului, un simt al valorii si al frumusetii care transcende aceasta lume? Iti doresti sa te bucuri pentru totdeauna de siguranta, de atentie si de caldura protectiei pure? Iti doresti acea stare de pace care nu poate fi tulburata de nimic si de nimeni, acea blandete care nu poate fi ranita de cineva, acel confort interior profund, acea odihna atat de perfecta pe care nimeni si nimic nu o poate alunga?

Iertarea iti ofera toate aceste lucruri, si chiar mai mult. Ea face sa iti straluceasca ochii atunci cand te trezesti si iti daruieste bucuria de care ai nevoie pentru a-ti incepe ziua. Iti mangaie fruntea atunci cand dormi si se odihneste pe pleoapele tale astfel incat sa nu ai cosmaruri legate de frica si de rau, de orori sau atacuri. Cand te trezesti din nou, iti ofera o alta zi plina de fericire si de pace. Iertarea iti ofera toate aceste lucruri si chiar mai mult.” Lectia 122, Cursul de Miracole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *