Iubirea neconditionata – adevar sau mit?!

Delia Doza de intelepciune Leave a Comment

Citesc de multe ori despre iubirea neconditionata, dezinteresata, am scris si eu cateva articole despre aceasta iubire. Si sincer sa va spun, a citi, a spune ca stii, a spune ca intelegi este egal cu 0. Cred ca toti cei care vorbim, scriem despre aceasta iubire de fapt n-am trait-o.. e un ideal si ne atrage, atat. Da, este o afirmatie grea si mi-o asum. Pentru ca eu cred ca daca ai trait-o nu ai avea cuvinte sa o descrii.. nu cred ca exista cuvinte pentru a exprima starea si trairea pe care o ai.
Insa cati ajungem acolo? Nu cred ca iubirea aceasta este ca si un fruct.. si tot ceea ce trebuie sa faci e sa te urci in copac sa il iei. Nu cred ca aceasta iubire nu se castiga, si nu vorbesc aici de un concurs, ci vorbesc de o sinceritate, o acceptare a TA neconditionata. Abia atunci poti sa te oglindesti in celalalt si sa nu lasi ego-ul sa te ia la palme.

Ceea ce credem ca este iubirea si ceea ce ESTE cu adevarat sunt 2 lucruri complet diferite. Intram intr-o relatie in care clar ne setam unele asteptari, clar ca vrem ceva de la celalalt sau avem anumite interese. Suntem oameni si nu niste guru care ramanem insensibili la dorintele noastre, care nu dorim sa primim ceea ce oferim. Da, ar fi ideal sa fim ZEN, sa oferim si sa acceptam ceea ce primim. Dar oare aia e iubire?
Nu este iubire nici pentru cel care ofera, nici pentru cel care o primeste.

Da, vorbim de iubire neconditionata insa suntem OAMENI, nu zei sau Dumnezeu. Avem liberul arbitru, avem dorinte, avem vise, avem cereri si propuneri. Suntem fiinte spirituale care avem o experienta materiala, iar experienta materiala presupune sa fii in contact cu persoana de langa tine, si ea ca si tine, are si bune si rele.
Vorbim de iubire neconditionata dar nu suntem in stare sa ne iubim pe noi sau pe cei apropiati noua. Ne dorim relatii armonioase de iubire si de fapt nu ne cunoastem pe noi si nu suntem autentici.

Este din ce in e mai greu sa crezi in iubirea neconditionata in zilele noastre. In primul rand pentru ca o intelegem gresit, credem ca a iubi neconditionat inseamna a accepta orice, a iubi fara a primi nimic in schimb, a fi puternic de fapt abandonandu-ti dorintele si visele.

Sa ii iubesti neconditionat pe ceilalti, pe cei dragi poti mai usor decat sa iubesti neconditionat persoana iubita. Ajungi sa o iubesti neconditionat: 1. daca sunteti compatibili si iubirea voastra curge si exista o simfonie intre a da si a primi. 2. te cunosti suficient de bine incat sa ii areti celuilalt umbrele tale, aspectele neplacute si lucrezi la ele, precum el ti le arata pe ale lui si lucreaza la ale lui, fara judecata si cu maxima intelegere.

O data aceste etape trecute da, poate exista iubirea neconditionata. Dar nu inseamna ca totul este lapte si miere, nu inseamna ca nu te mai superi, nu inseamna ca accepti orice, ci tocmai iti areti interesele, dorintele, visele si te oglindesti in celalalt, iti areti cele mai vulnerabile parti si celalalt te accepta asa cum esti, exact asa cum faci si tu.

Dar oare cati dintre noi ne cunoastem suficient de bine? Cati dintre noi ne iubim pe noi? Cati dintre noi ne lasam sa fim vulnerabili si ne aratam acele umbre in fata partenerului?
Cat de greu este apoi, cand te-ai dezgolit, si celalalt a vazut fete pe care nu vroiai sa le vada, cat de greu iti este apoi sa te ridici si sa mergi mai departe?

De multe ori renuntam sa mai credem in iubirea neconditionata pentru ca pana se ajunge la ea… e un drum.. mai mult sau mai putin anevoios, un drum in care ego-ul iti pune multe capcane, iti da multe examene. In multe capcane vei cadea, multe examene vei pica, tocmai pentru ca tu sa inveti sa te asumi, sa inveti sa fii TU in toate relatiile, sa inveti din oglindirea in celalalt, sa inveti sa iubesti, pur si simplu.

Asadar cred ca exista iubirea neconditionata insa pana sa fie neconditionata, este intai conditionata, de noi in primul rand ca oameni, pentru ca asa suntem construiti.. si apoi rand pe rand renuntand la acele „conditii” incepem sa iubim neconditionat. Dar este un proces care nu se termina niciodata.

Imi place sa cred ca viata ne ofera atat de multe ocazii cate avem nevoie pentru a ajunge acolo. Asa ca orice experienta este doar inca un pas spre aceasta iubire. Eu inca n-am trait acea iubire, de aia inca mai scriu despre acest subiect. 🙂

Fiti sinceri cu voi, acceptati-va umbrele si iubiti, asa cum puteti, asa cum sunteti acum, doar iubiti. Asta mi-am spus mie si acesta este sfatul meu pentru voi.

Delia Muresan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *