Doar de atat esti in stare?

iuliana Doza de intelepciune Leave a Comment

Interesant cum ne planificam viata uitandu-ne la firul ierbii si nevazand muntele din zare. E dureros atunci cand tot impiedicandu-ne singurul lucru pe care nu il invatam este sa ne ridicam capul. Ciudat ce se intampla atunci cand simti ca ti-ai construit aripi iar acestea refuza sa zboare.

Asta e ceea ce ni se intampla tuturor pentru ca reperele noastre sunt exterioare, pentru ca vedem viata prin ochii altora, pentru ca suntem prea preocupati de nevoile imediate si nu intelegem ce inseamna sa ai o viziune. Pentru ca ne spunem “altii pot sa aiba viata pe care o doresc, eu nu sunt in stare”, pentru ca “altii au noroc”, “altii au har”, pentru ca ne place sa ne plangem de mila si sa ne spunem “numai noua ni se intampla”.

Intr-o zi am gasit acest citat:

Daca planifici in mod deliberat sa fii mai putin decat esti in stare sa fii, atunci trebuie sa te avertizez ca vei fi nefericit pentru tot restul vietii tale.
— Abraham Maslow

Citatul m-a facut sa ma intreb: TU atata poti? Tu doar de atat esti in stare?

Atunci am realizat ca pot mai mult si ca inca mai pun frane spre calea implinirii mele. Am realizat ca fac multe la firul ierbii, si nu ies sa vad muntele.

Insa multa lume se limiteaza, se plange, se invarte intr-un cerc vicios din care nu reuseste sa iasa. Ii spuneam unui prieten la un moment dat ca il simt ca intr-o spirala care se invarte, pe cand sa ajunga la suprafata el isi spune: Mai bine sa nu visez atat, poate ca nu merit! etc…. si pica din nou in abis.

Am trait si eu o perioada o astfel de viata. “Trait” e un fel de a spune, mai corect este am dormit. Azi ma scutur si nu ma mai las trasa in jos de propriile mele credinte sau de circumstantele exterioare. Asta pentru ca aleg sa fiu fericita, iar atunci cand simt ca sunt pe acea cale, gasesc raspunsuri cum ar fi ceea ce mi-a spus mie citatul mentionat mai sus.

Este important sa facem acele schimbari pozitive si sa nu continuam o viata in care nu suntem autentici, este important sa ridicam capul din varful ierbii si sa vedem ce frumos e muntele unde vrem noi sa ajungem.

Exista solutii pentru orice situatie prin care treci. Tu decizi daca vrei sa fii mai putin decat esti si sa fii nefericit sau vrei sa afli ce te retine, de ce nu reusesti sa ai jobul dorit sau o relatie minunata asa cum meriti si asa cum sigur se poate.

Fiecare dintre voi puteti avea viata pe care o visati!

Cu drag,

Delia 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *