”Eşti atât de preocupat de reacţiile tale la ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă în viaţa ta, încât nu ai timp să-ţi savurezi experienţele. Nu îţi simţi bucuria sau durerea, mânia sau îndurerarea.
Iar asta e regretabil.
Pierzi atât de mult timp căutând în afara ta răspunsurile la problemele tale. Dacă ţi-ai acorda timp să fii cu tine însuţi, răspunsurile s-ar ivi în mod spontan.
Învaţă să fii prezent în cadrul experienţei pe care o trăieşti. Nu spun să încerci să o „descifrezi”. A fi „prezent” nu este o activitate analitică.
Recunoaşte că nu îţi poţi „descifra” experienţa. Nu poţi decât, ori să fii prezent în ea, ori s-o intelectualizezi – ceea ce, bineînţeles, reprezintă o eludare.
În fiecare moment recepţionezi sugestii care te pot ajuta să-ţi cârmeşti corabia vieţii, astfel încât s-o readuci la cursul firesc. Dar nu poţi auzi aceste sugestii, dacă nu găseşti răgazul să „fii” şi să „asculţi”.
Este o ironie că, tocmai în acele momente în care te înverşunezi cel mai tare să-ţi descifrezi şi să-ţi „rezolvi” problemele, ai cea mai mare nevoie să fii liniştit şi să asculţi. La început e posibil să nu-ţi dai seama.
Dar nu poţi să nu observi că, cu cât încerci mai mult să descifrezi mersul lucrurilor, cu atât el devine mai neclar.
Mai devreme sau mai târziu, vei renunţa la încercarea de a face ca viaţa ta să „meargă” aşa cum ţi se pare ţie că ar trebui. Şi, atunci, poate te vei întreba: „De ce parcurg această tranziţie? E nevoie să-mi îndrept atenţia asupra altor lucruri?”
Şi, aşteptând răspunsul, vei învăţa să asculţi.
De obicei, dacă eşti pornit să te izbeşti de ziduri, răspunsul pe care îl primeşti este ceva de genul: „la-o încet, uită-te în jur. Poate că nu mergi acolo unde crezi că mergi.” S-ar putea să nu ţi se pară un răspuns grozav, dar e suficient pentru a te ajuta să faci pasul următor. A o lua încet şi a privi în jur este începutul corecţiei. Atâta vreme cât viaţa ta curge lin, nu e nevoie să cauţi s-o corectezi. Dar când apele se tulbură, ai face bine să te opreşti şi să reflectezi asupra cursului vieţii tale.
Este suficientă doar această introspecţie făcută la timp, pentru ca să apară o schimbare profundă în viaţa ta. Există momente când realitatea exterioară se închide în jurul tău – şi singurul loc potrivit în care poţi să mergi este în interiorul tău.
Nu îţi cer să meditezi două ore în fiecare zi. Nici nu spun că meditaţia regulată nu este de folos. Spun doar că există momente în viaţa ta când e nevoie să fii liniştit şi să asculţi. Dacă înveţi să respecţi acele momente, te vei scuti de multă îndurerare.
Cu cât înveţi mai mult să asculţi ce e în tine, cu atât vei fi mai mult „părtaş” al experienţelor tale, aşa cum apar ele. Vei dezvolta un parteneriat cu viaţa ta, o bună voința de a participa, de a simţi şi trăi experienţele care se ivesc. Când refuzi să-ţi iei răgazul ca să fii părtaş la experienţa ta, e ca şi cum ai fi victima a ceea ce ţi se întâmplă în viaţă.
Asta este o mare autoamăgire. Te-ai raportat la experienţa ta ca la ceva ce trebuie biruit şi controlat. Şi. când această experienţă refuză să se conformeze aşteptărilor tale, simţi că eşti pedepsit pe nedrept.
Dar nu se întâmplă aşa. Dimpotrivă, experimentezi doar efectele negative ale propriei tale nevoi de a controla.
Nu eşti deschis faţă de propria-ţi experienţă. Nu te afli într-o relaţie constantă cu ea. Nu eşti în dialog cu ea. Nu e de mirare că ai o relaţie de iubire și ură cu ea. O iubeşti când îţi face pe plac şi o urăşti când nu-ţi face. Experienţele tale sunt numai în alb şi negru. Pentru tine, viaţa este ori numai binecuvântare, ori numai pedeapsă.
Adevărul este că viaţa nici nu te binecuvântează, nici nu te pedepseşte. Ea colaborează cu tine pentru a te ajuta să te trezeşti la adevărul a ceea ce eşti. Viaţa este învăţătorul tău. Ea îţi oferă un continuu feedback, o continuă corecţie, dar tu nu alegi să asculţi.
A alege să asculţi înseamnă a te lăsa în voia parteneriatului tău cu viaţa. Aceasta înseamnă să accepţi dansul gândirii, al acţiunii şi al corecţiei, înseamnă să trăieşti toate aceste experienţe ca pe o parte necesară şi deloc dezagreabilă a procesului de învăţare.”
Sursa – Iubire fără condiții – Paul Ferrini
