Cum puteţi vedea Iluziile ca pe nişte iluzii, când ele par a fi atât de reale? Şi cum se face că ele par atât de reale, dacă sunt doar iluzii. Acestea sunt întrebări pe care oamenii încep să şi le pună, pe măsură ce neamul vostru trece înspre trăirea experienţei propriei lui evoluţii conştiente. Acum veţi avea răspunsurile şi veţi ieşi din Iluzia Ignoranţei. Vă voi da acum răspunsurile, pentru ca voi să gândiţi asupra lor.
Aşa cum se întâmplă în cazul tuturor comunicărilor de la Dumnezeu, amintiţi-vă să luaţi ceea ce citiţi ca fiind un lucru de valoare, dar nu infailibil. Să ştiţi că voi sunteţi cea mai înaltă autoritate de care să ţineţi seama. Fie că citiţi Talmudul sau Biblia, sau Coranul, Pali Canon sau Cartea Mormonilor, sau orice alt text sfânt – nu plasaţi sursa de autoritate în afara voastră. Mai degrabă, mergeţi în interiorul vostru pentru a vedea dacă adevărul pe care l-aţi găsit este în armonie cu adevărul pe care-l găsiţi în inimile voastre. Dacă este aşa, nu le spuneţi altora: „Această carte este adevărată”. Spuneţi: „Această carte este adevărată pentru mine”.
Şi, dacă alţii vă întreabă în privinţa modului în care trăiţi ca urmare a adevărului pe care l-aţi găsit în interiorul vostru, asiguraţi-vă că spuneţi că drumul vostru nu este cel mai bun; el este doar un drum diferit.
Pentru că asta e comunicarea de faţă. Această comunicare este doar un alt drum, un alt mod de a vedea lucrurile. Ea face ca lumea să vă apară mai clară, mai frumoasă. Dacă vă pune într-o legătură mai strânsă cu adevărul vostru cel mai profund, e bine. Dar, fiţi atenţi să nu o transformaţi într-o nouă „Sfântă Scriptură” – pentru că, în acest caz, nu aţi face altceva decât să înlocuiţi un set de credinţe cu un altul.
Nu căutaţi un set de credinţe, căutaţi să conştientizaţi ceea ce ştiţi. Folosiţi orice găsiţi şi care vă ajută să vă întoarceţi la acea conştienţă, înţelegeţi că trăiţi o iluzie şi că nimic nu este real. Dar Iluzia vă indică ceea ce este real şi vă poate oferi trăirea experienţei realului.
Cum puteţi vedea Iluzia ca pe o iluzie, când ea pare a fi atât de reală? Şi cum de pare atât de reală, dacă este o Iluzie?
Îi voi răspunde mai întâi celei de-a doua întrebări. Iluzia pare atât de reală, deoarece atât de mulţi oameni cred că ea nu este o iluzie. În lumea voastră de tipul Alice în Ţara Minunilor, totul este aşa cum credeţi voi că este. Există mii şi milioane de exemple în acest sens. Iată două: Odată, voi credeaţi că Soarele se învârte în jurul Pământului – şi, pentru voi, chiar aşa se şi învârtea. Toate dovezile voastre dovedeau că aşa stăteau lucrurile!
Eraţi atât de siguri de acest adevăr, încât aţi construit în jurul lui o întreagă ştiinţă a astronomiei. Odată, aţi crezut că tot ceea ce este fizic se mişcă de la un punct la altul prin timp şi spaţiu. Toate dovezile voastre dovedeau că aşa stăteau lucrurile! Eraţi atât de siguri de acest adevăr, încât aţi construit în jurul lui un întreg sistem al fizicii.
Ascultaţi acum cu atenţie. Minunea în privinţa acestor ştiinţe şi a acestor sisteme este că ele au funcţionat.
Astronomia, pe care aţi creat-o bazându-vă pe credinţa voastră că Pământul era centrul Universului, a funcţionat pentru a explică fenomenele vizuale pe care le observaţi în mişcarea planetelor pe cerul nopţii. Observaţiile voastre v-au sprijinit credinţa, creând ceea ce voi aţi numit cunoaştere. Fizica, pe care aţi creat-o bazându-vă pe credinţa voastră despre particule de materie, a funcţionat pentru a explica fenomenele vizuale pe care le observaţi în lumea fizică. Din nou, observaţiile voastre v-au sprijinit credinţa, creând ceea ce voi aţi numit cunoaştere.
Doar mult mai târziu, când aţi privit mai cu atenţie ceea ce vedeaţi, v-aţi schimbat părerea în aceste privinţe. Dar această schimbare nu a venit cu uşurinţă. Primii oameni care au sugerat o astfel de modificare a gândirii au fost numiţi eretici sau, mai de curând, nebuni ori confuzi. Ideile lor – despre o nouă astronomie, în care Pământul se învârtea în jurul Soarelui, sau despre o fizică cuantică, în care particulele de materie nu se mişcau pe o traiectorie continuă prin timp şi spaţiu, ci erau văzute ca dispărând într-un loc şi apoi reapărând în altul – au fost etichetate ca blasfemii spirituale şi ştiinţifice. Cei care au propus asemenea idei au fost descurajaţi, denunţaţi, ba chiar condamnaţi la moarte pentru credinţele lor.
Cei mai mulţi dintre voi aţi insistat că doar credinţele voastre erau adevărate. La urma urmei, nu erau ele susţinute de către observaţii? Dar ce era pe primul loc, credinţa sau observaţia? Aceasta este întrebarea principală. Aceasta este întrebarea pe care nu voiaţi să v-o puneţi. Este oare cu putinţă ca voi să vedeţi ceea ce vreţi să vedeţi? S-ar putea ca voi să observaţi ceea ce v-aşteptaţi să observaţi? Sau, poate mai clar, n-aţi trecut oare cu vederea pe lângă ceea ce nu v-aşteptaţi să observaţi!Vă spun că răspunsul este afirmativ. Chiar şi astăzi, când ştiinţa modernă – obosită de greşelile trecutului – jură ca mai întâi să observe şi apoi să tragă concluziile, acele concluzii încă nu pot fi demne de încredere.
Asta, deoarece vă este imposibil să priviţi orice cu obiectivitate. Ştiinţa a tras concluzia că nimic din ceea ce este observat nu rămâne neinfluenţat decătre observator. Spiritualitatea v-a spus acest lucru cu secole în urmă, iar acum ştiinţa a ajuns la aceeaşi concluzie. Doctorii şi laboratoarele voastre au învăţat că, în timpul unor cercetări importante, trebuie să facă teste dublu-orb pentru ca să poată garanta, cât de cât, o oarecare acurateţe. În cadrul experienţei umane, toate lucrurile sunt luate în considerare în cadrul contextului a ceea ce credeţi că deja înţelegeţi. Nu se poate să nu faceţi asta. Nu cunoaşteţi alt mod de a proceda.
Altfel spus, priviţi Iluzia din interiorul Iluziei. Fiecare concluzie la care ajungeţi în privinţa Iluziei este, de aceea, bazată pe Iluzie. Şi, astfel, fiecare concluzie este o iluzie. Fie ca sintagma: „Fiecare concluzie este o iluzie” să fie noua voastră idee şi o permanentă modalitate de a vă reaminti. Să ne întoarcem acum la prima întrebare. Cum puteţi recunoaşte Iluzia ca pe o iluzie, când ea pare a fi atât de reală? Tocmai aţi învăţat că motivul pentru care ea pare atât de reală nu e pentru că ea este reală, ci deoarece voi credeţi atât de tare că este. De aceea, pentru a schimba modul în care vedeţi Iluzia, schimbaţi credinţa voastră în legătură cu ea.
În trecut, vi s-a spus că a vedea înseamnă a crede. De curând, a apărut o nouă idee – că a crede înseamnă a vedea. Adevăr vă spun Eu vouă: acest lucru este adevărat. Dacă, atunci când vă confruntaţi cu Iluzia, credeţi că ea este o iluzie, o veţi vedea ca pe o iluzie, chiar dacă pare a fi reală. Atunci veţi putea folosi Iluzia aşa cum s-a intenţionat să fie folosită – ca pe o unealtă cu care să trăiţi experienţa Realităţii Supreme. Vă veţi aminti să creaţi Iluzia. O veţi face să fie ceea ce doriţi voi să fie, mai degrabă decât să o priviţi, pur şi simplu, apărând ca ceea ce credeţi că trebuie să fie, datorită acceptării faptului că „asta e, n-ai ce-i face!”
Deci, cum puteţi face voi acest lucru? Îl şi faceţi deja. Doar că nu ştiţi aceasta şi faceţi alegeri în mod inconştient, mai degrabă decât în mod conştient. Asta, în cazul în care faceţi, cât de cât, o alegere adevărată! În cea mai mare parte a timpului, nu faceţi altceva decât să acceptaţi alegerile altora. Alegerea voastră a fost să alegeţi ce au ales alţii.
Şi, astfel, voi retrăiţi legenda celor dinaintea voastră – aşa cum şi-au trăit-o şi ei pe a lor, până la a şaptea generaţie. Ziua în care veţi înceta de a mai alege ceea ce a fost deja ales pentru voi este momentul eliberării voastre.
Atunci nu veţi scăpa de Iluzie, ci veţi fi eliberaţi de ea. Veţi ieşi în afara Iluziei, dar veţi continua să trăiţi alături de ea, eliberaţi de capacitatea ei de a vă controla pe voi sau realitatea voastră.
Niciodată nu veţi alege să puneţi capăt Iluziei, odată ce i-aţi înţeles scopul – până ce scopul vostru nu este îndeplinit. Scopul vostru nu este numai să cunoaşteţi şi să trăiţi ca experienţă Cine Sunteţi Voi cu Adevărat, ci şi să creaţi Cine Alegeţi Voi Să Fie Următorul Voi. Funcţia voastră este să vă recreaţi pe voi înşivă din nou, în fiecare unic Moment de Acum, în cea mai grandioasă versiune a celei mai măreţe viziuni pe care aţi avut-o vreodată despre Cine Sunteţi. Acesta este procesul pe care voi l-aţi numit evoluţie. Dar nu trebuie să fiţi afectaţi într-un mod negativ de către acest proces. Voi puteţi fi în această lume, dar să nu aparţineţi ei. Când sunteţi, veţi începe să trăiţi experienţa lumii aşa cum alegeţi voi să o trăiţi.
Atunci înţelegeţi experienţa însăşi ca fiind o acţiune, mai degrabă decât o reacţie – ceva ce faceţi, nu ceva ce aveţi.
Când veţi înţelege acest lucru, totul în viaţa voastră se va schimba. Când destui dintre voi înţeleg aceasta, totul de pe planeta voastră se va schimba. Cei care au înţeles acest secret au fost numiţi Maeştri. Cei care i-au învăţat pe alţii acest secret au fost numiţi avataruri. Cei care au trăit acest secret, au fost numiţi binecuvântaţi.
Prin urmare, fiţi binecuvântaţi!
Pentru a trăi ca un Maestru iluminat, trebuie să deveniţi eretic sau blasfemiator, pentru că nu veţi crede ceea ce cred toţi ceilalţi, iar alţii vor nega noul vostru adevăr, exact aşa cum voi negaţi vechiul lor adevăr. Veţi nega că lumea – aşa cum o trăiesc alţii ca experienţă – este reală, tot aşa cum au făcut cei care au negat că Pământul este plat. Ca şi în vremurile acelea, aceasta va dispărea în faţa a ceea ce arată a fi de necontestat şi care se bazează pe aspectul exterior al lucrurilor. Ca şi în acele vremuri, aceasta va genera argumente şi neînţelegeri, iar voi veţi porni pe oceane zbuciumate pentru a descoperi orizonturi nesfârşite. Şi, ca şi în acele vremuri, veţi trăi într-o lume nouă.
Aceasta este lumea pe care aţi aşteptat să o creaţi şi pe care aţi fost destinaţi să o trăiţi ca experienţă încă de la începutul timpului. Iar timpul este şi el o iluzie, aşa că ar fi mai corect să spunem „încă de când a început Iluzia”.
Amintiţi-vă întotdeauna: Iluzia nu este ceva ce trebuie să suportaţi, ea este alegerea voastră. Nu trebuie să trăiţi Iluzia, dacă nu alegeţi să o faceţi.
Sunteţi aici, deoarece doriţi să fiţi. Dacă nu aţi dori aşa, nu ar fi aşa. Dar să ştiţi că Iluzia în care trăiţi este creată de către voi şi nu de către altcineva pentru voi.
Oamenii care nu doresc să-şi asume responsabilitatea pentru viaţa pe care o trăiesc ca experienţă spun că Dumnezeu a creat-o. Şi că ei nu au de ales altceva decât să o suporte.
Dar Eu vă spun că lumea în care trăiţi este aşa cum este, deoarece aşa aţi ales voi să fie. Când nu veţi mai dori ca lumea să fie aşa cum este, o veţi schimba.
Acesta este un adevăr pe care nu mulţi oameni îl pot accepta. Deoarece, acceptându-l, ei ar trebui să-i recunoască complicaţiile. Iar aceasta este ceva ce ei nu se pot hotărî să facă. Mai degrabă s-ar erija în postura de victimă fără voie, decât de co-creator fără voie. Iar acesta este un lucru de la sine înţeles. Nu v-aţi putea ierta pe voi înşivă, dacă aţi crede că lumea voastră este produsul propriei voastre creaţii, rezultatul propriilor voastre opţiuni şi dorinţe. Şi cum se face că nu v-aţi putea ierta pe voi înşivă?
Deoarece nu credeţi Că Eu v-aş ierta, Aţi fost învăţaţi că există ceva ce se numeşte „cel care nu poate fi iertat”. Şi cum v-aţi putea ierta voi pe voi înşivă pentru ceva ce ştiţi că Dumnezeu nu vă va ierta? Nu puteţi. Prin urmare, faceţi un alt lucru pe care-l consideraţi bun. Vă daţi la o parte, spunând că nu sunteţi cu nimic implicaţi. Negaţi orice responsabilitate pentru ceea ce vă imaginaţi că Eu aş putea numi păcatele de neiertat ale omului.
Aceasta este o logică foarte chinuită, deoarece – dacă voi nu aţi creat lumea aşa cum este ea, atunci cine a făcut-o? Dacă cineva spune că Dumnezeu a creat toate imperfecţiunile oribile din lume, săriţi în apărarea Mea. „Nu, nu, nu”, spuneţi voi. „Dumnezeu i-a dat omului doar liberul arbitru. Omul este cel care a creat toate astea.”
Dar dacă Eu spun: „Aveţi dreptate. Eu nu am creat şi nu creez viaţa voastră aşa cum este ea. Voi sunteţi creatorii propriei voastre realităţi.”, negaţi şi acest lucru. Astfel, încercaţi să aveţi şi una şi alta.
Nici Dumnezeu nu a creat toate aceste lucruri şi nici voi nu le-aţi creat. Cu toţii nu facem nimic altceva decât să le observăm cu tristeţe. Dar, când deveniţi cu adevărat furioşi sau frustraţi din cauza vieţii, unii dintre voi schimbă tonul. Când lucrurile merg destul de rău, sunteţi gata să Mă acuzaţi pe Mine.
„Cum poţi lăsa să se întâmple aşa ceva?”, strigaţi voi către Mine. Unii dintre voi chiar ameninţă cerul cu pumnul.
Iluzia s-a transformat în confuzie. Nu numai că lumea este un loc crud, ci ea a fost creată în felul acesta de către un Dumnezeu crud şi fără inimă. Pentru a susţine acest gând, trebuie să vă vedeţi ca fiind separaţi de Dumnezeu, întrucât voi nu aţi face aşa ceva, nu aţi crea o lume crudă şi fără inimă. Trebuie să vă imaginaţi un Dumnezeu care ar face ceea ce voi n-aţi face niciodată şi trebuie să vă vedeţi pe voi înşivă ca supunându-vă toanelor Lui. Acest lucru l-aţi şi făcut – prin religie. Cu toate acestea, până şi în asta vedeţi o contradicţie, deoarece Dumnezeul pe care îl înţelegeţi în modul cel mai înalt nu ar face nici El asemenea lucruri. Prin urmare, cine le-a făcut şi Cine le face, până în ziua de astăzi? Cineva trebuie să fie responsabil, aşa că cine să fie? Satana îşi face intrarea!
Pentru a rezolva contradicţia că ar exista un Dumnezeu iubitor, dar care face lucruri de neiubit – şi pentru a scăpa de propria voastră responsabilitate în această privinţă, aţi creat o a treia parte implicată. Ţapul ispăşitor perfect. Diavolul. Acum, în sfârşit, totul capătă sens. Există Un Altul care stă între ce vreţi voi şi ce vreau Eu şi care ne face pe toţi nefericiţi. Voi nu sunteţi responsabili pentru lumea nepăsătoare şi neiubitoare în care trăiţi! Nu voi aţi creat-o!
”Ei bine”, aţi putea spune „poate că, la un anumit nivel, am creat-o, dar nu a fost vina mea. Diavolul m-a făcut să o creez aşa”. Replica unui actor de comedie a devenit teologia voastră. Sau teologia voastră a devenit replica unui comediant?
Numai voi puteţi decide.
Sursa – Comuniune cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch
