Acum ceva timp am fost pusa intr-o situatie inedita. Am fost prezenta in cadrul unui eveniment unde am venit nepregatita pentru promovare. A fost ceva neasteptat si nu am avut timp sa fac prea multe in acest sens.
Daca in prima zi am fost oarecum stinghera apoi am inteles ca tot ce aveam de facut este sa imi schimb atitudinea. Mi-am spus ca acum nu conteaza atat de mult imaginea, ce se vede in afara, ci conteaza mai mult ce am eu de oferit, conteaza mesajul pe care il am de transmis. N-am crezut din prima insa am spus ca voi incerca si zic eu ca am reusit.
Trebuie sa te supui unui antrenament si de fiecare data cand iti doresti ceva cu ardoare sa incepi sa te porti ca si cand ai avea ceea ce ti-ai dorit.
Ce facem noi de obicei? Daca n-am bani nu mai merg cu taxi, reduc cheltuielile, etc. OK, la sfarsitul lunii dupa ce ai redus cheltuielile iti dai seama ca tot nu iti ajung banii, desi tu nu ai mai folosit taxiul. Vi s-a intamplat, nu?
Ai incercat insa sa te porti ca si cand ai avea bani si din ultimii banuti sa te duci cu taxiul?! Esti convins ca o sa ai bani si te porti ca atare. Vi s-a intamplat sa apara de undeva bani pentru ca tu ti-ai dorit si ai crezut in asta? Mie mi s-a intamplat. „Nebunia”, dorinta de a avea ceea ce iti doresti, atitudinea pe care o ai te duce la actiuni care se leaga si parca totul se aranjeaza ca intr-un puzzle unde fiecare bucatica e la locul ei.
Va mai dau un exemplu, eram la un moment dat in cautare de sediu. Mi-am facut un plan, am scris in detaliu ce imi doresc, cum vreau sa arate, unde sa fie, cat sa fie chiria, etc. Am inceput sa vizionez cateva locatii insa eram convinsa ca toate se vor aranja, asadar nu am pus un mare efort in acest sens.
Am mai pus dorinta mea intr-un loc sigur si am inmanat-o lui Dumnezeu si am incercat sa ma tin de planul meu. Am vazut sedii care nu corespundeau cu ceea ce imi doream si, desi se apropia deadline-ul cand ar fi trebuit sa eliberez sediul si eu nu stiam unde voi merge, le-am refuzat. O tineam una si buna.
Presiunea din exterior era de asemenea mare, ce te faci?, unde te duci?, vai si ioi! incat imi era foarte greu sa ma tin de plan. 🙂
Va spun finalul: s-a eliberat apartamentul de langa sediul pe care il aveam atunci, apartamentul e exact ca acela pe care il aveam atunci si intrunea tot ce mi-am pus in plan, cu un plan de renovare in viitorul apropiat. Mutarea nu ma costa nimic, clientii mei veneau tot acolo, etc.
In tot acest timp m-am purtat ca si cand sediul meu exista undeva si totul se va rezolva, chiar daca se va rezolva pe ultima suta de metri. Si am avut dreptate.
Va spun ca se poate, puteti sa va creati viitorul, asa cum vi-l doriti. Indrazniti sa va urmati visele, actionati ca si cand acestea ar fi reale si vor fi. Important e sa ai si atitudinea potrivita! Chiar ii rog pe cei care au reusit sa impartaseasca cu noi experientele lor.
Mai jos veti vedea un exemplu dat de Zig Ziglar cum atitudinea poate face diferenta. Puteti accesa filmuletul AICI.
Cu drag,
Delia 🙂
Buna?eram doi frati acasa la parínti,un baiat si o fata, eram trecut a de 12ani iar mama ími spunea caci cínd o sa fie ea batrína vrea sa o íngrijeasca fratemio, caci casa o sa-I ramína luí, iar eu íi raspundeam…. Las ca ma duc eu cít vad cu ochii si ínapoi nu ma uit. Asa sa íntímplat m-am dus… 3000 si ceva de km, sa ímplinit spusele, ceea ce ma do are cel mai mult e ca fratemio nu o prea ajuta, vorbeasca la teléfono eu din afara ca el din tara. Vacanta 21de zile acasa cu dumneaiei stam, o iubesc si o ajut cu tot ce pot. Acum trei ani de revelion am avut una din certuri cu sotul, am míncat 12struguri la miezul noptii cu o dorinta sa-mi dea curajul sa-mi pot schimba viata, anul urmator pína prin august am fost divortata am cumparat si un apartament ín rate, íntr-o alta tara íntr-o capitala, cu un baietel de 4-5 anisori, fostul sot nu ími plateste nimic, puteam sa ramín cu casa luí pína ímplinea baietelul 18 ani dar nu am vrut.