INFO: Dacă vrei să participi în București la Inițierea în terapia cu îngeri împreună cu Delia, poți accesa linkul de înscriere aici.
Îngerii sunt mereu alături de noi.
Dacă acum citești aceste rânduri nu este deloc întâmplător. Ai fost călăuzit(ă) spre această pagină și mai ales spre a intra în lumea minunată a îngerilor. Am văzut de-a lungul timpului că nu tu alegi acest curs, ești trimis(ă) la acest curs.
În 2011 am avut minunata ocazie să o cunosc pe Doreen Virtue, să asist la modul în care ea se conectează cu îngerii și din acel moment am ȘTIUT ca am o misiune legată de această lume minunată.
Chiar dacă Doreen a ales o altă direcție acum, noi am ajuns să cunoaștem această lume datorită ei.
Sunt convinsă că ai citit cel puțin o carte scrisă de ea care ți-a răspuns la multe întrebări și pentru asta trebuie să o onorăm.
În timpul unei meditatii condusă de Doreen am întrebat îngerii de ce au vrut ca eu să fiu acolo, de ce mă împing de la spate și care este pasul următor pe care trebuie să îl fac.
Mesajul a fost cât se poate de clar, venit atunci și apoi mesajul a fost confirmat în diferite forme. Am fost “investită” să traduc energia îngerilor și să o dau mai departe, întâi a fost sub forma unor întâlniri, apoi sunt forma acestor inițieri.
Îngerii te susțin la fiecare pas, te ajută să-ți vindeci sufletul, să te eliberezi de neliniște și griji, să îți creezi relații armonioase și mai ales să mergi pe CALEA INIMII. Așadar la aceste inițieri primești instrumentele, prin conectarea cu îngerii, să mergi pe calea inimii.
Când ești pe CALEA INIMII minunile se țin lanț și eu sunt dovada vie a acestui lucru.
Din 2011 de la întalnirea cu Doreen m-am “specializat” urmând apoi atat formarea inițială în terapia cu îngeri cât și modulul avansat împreună cu Doreen Virtue dar și cu fiul ei Charles Virtue.
Am mai urmat cursuri cu Deborah King, Angels of Energy Healing, am fost membră mai bine de 2 ani în clubul lui Kyle Gray, am mai urmat cursuri Caroline Myss, Iyanla Vazant, Neale Donald Walsch etc.
În 2020 mi-am luat și certificarea în hipnoză și regresii în vieți anterioare cu doamna doctor Elena Gabor.
Ca formare eu am urmat Facultatea de Psihologie de la Cluj și formarea în Psihoterapie Pozitivă, ceea ce mă ajuta enorm în acest demers al meu.
Până în acest moment, peste 470 de persoane care au participat la inițierea în terapia cu îngeri din toată țara începând doar cu anul 2013. Însă din 2011 până în prezent am ținut mii de întâlniri cu îngerii, am înregistrat meditații și făcut mii de citiri cu cărțile oracol acumulând o experiență în a mă lăsa călăuzită de îngeri.
Spun asta pentru că sunt un canal, pentru că învăț mereu să mă dau deoparte și las să curgă cunoașterea prin mine, fac asta având un stil aparte, mesaje diferite chiar față de Doreen Virtue, Kyle Gray și alte persoane de la care am învățat.
Este modul prin care îngerii descarcă această cunoaștere și având în vedere că tot ei, îngerii, vă trimit la mine, am încredere că totul se întâmplă exact așa cum este nevoie. Mai concret, la acest curs ajungi doar atunci când ești pregătit(ă) și când poți integra tot ceea ce îngerii îți oferă.
Am avut mari rezistențe să fac acest curs online pentru că energia de grup este fantastică. Când ne întâlnim dacă o persoană conștientizează ceva ajută tot grupul. Însă, deși m-am opus, am primit multe mesaje și confirmări că este momentul unui curs online însă mi-a luat ceva vreme până am găsit formula perfectă.
Așadar acest curs este gândit special pentru tine, poți să îl faci în ritmul tău, să insisți acolo unde simți că ai nevoie de răspunsuri, pentru că nu te grăbește nimeni. O să ai ocazia să ai această întâlnire minunată doar tu cu îngerii, doar tu cu Arhanghelii. Eu doar intermediez, te pun în legătura și te susțin să îți amintești minunea care ești.
Având în vedere că această întâlnire este online, te va ajuta pe tine să îți oferi un răsfăț și să simți că ai deschis o poartă spre o lume magică.
Întotdeauna vei putea reveni aici și reface anumite meditații sau vei primi mereu și mereu răspunsuri în funcție de momentul în care ești.
PRECIZARE: NU ai nevoie de o “pregătire” prealabila, de un curs anume, pentru că nu este vorba despre INFORMAȚII / CUNOȘTINȚE, ci este vorba despre CUNOAȘTERE (adică de o înțelegere mult mai profundă a lucrurilor și asta se face cu INIMA, nu cu MINTEA). Și evident este vorba despre ceva ce tu îți reamintești
Inițierea nu este obligatorie pentru conectarea cu îngerii, dar te poate ajuta să fii mai conectat(ă) la energia lor, să îi cunoști mai bine și să înveți să primești călăuzirea lor zi de zi.
După ce ai achiziționat cursul te voi adăuga în grupul dedicat celor care au participat la inițiere (indiferent de format) și pe acest grup vom face lunar un live și vei putea să îmi adresezi întrebări.
Așadar voi fi aproape și voi fi alături de tine.
Dacă nu mă cunoști și vrei să știi mai multe despre mine te invit pe site-ul meu, iar pe canalul meu de YouTube poți urmări câteva interviuri. Vezi aici!
Cu drag,
Delia
Butonul te redirecționează pe pagina de comandă. După finalizarea comenzii vei primi emailuri cu instrucțiuni și date despre cont (dacă nu ai deja).
Dacă dorești, te poți înscrie la acest eveniment achitând în EURO prin transfer bancar.