Retreat "Întâlnirea ta cu tine și cu străbunii tăi" - Sarmizegetusa 2021

  • Sarmizegetusa
  • 11-14 martie 2021 sau 24-27 iunie 2021

Dacă vrei să ni te alături folosește butonul de mai jos pentru a te înscrie!

Detalii organizatorice

Am fost călăuzită de îngeri să fac mai multe tabere la Sarmizegetusa în locuri mirifice aproape de cer, de natură și mai ales aproape de natura noastră divină.

Așadar între 11-14 Martie 2021 sau 24-27 Iunie 2021 ne vedem la Pensiunea Moara lu’ Antone, un loc cu oameni primitori și care ne-au pregătit un program minunat – vă vom ține în suspans și vă vom dezvălui surprizele pregătite cu multă dragoste la momentul potrivit.

Ar fi de menționat doar că Joi la ora 14.00 suntem așteptați cu toții să ne cunoaștem și vom fi serviți cu un desert tradițional. Iar Duminică la ora 16.00 putem să ne luăm rămas bun cu promisiunea că vom păstra vii amintirile frumoase “croșetate” împreună. 🙂

Investiție: 950 lei care include: cazare (camere duble și o cameră triplă) + micul dejun, organizare și activitățile susținute de Delia.

Datorită numărului mic de camere, nu putem pune nicio cameră dublă la dispoziția unei singure persoane nici măcar în situația în care ar achita integral prețul camerei. Toți participanții vor avea colegi de cameră, însă îngerii se vor asigura să fii în cameră cu persoana potrivită pentru tine. 🙂

Masa: 350 lei pentru toate celelalte mese, plus deserturi delicioase, sirop de casă, vișinată. Meniul (vegetarian și pește) este același pentru întregul grup. Din respect pentru gazde cât și pentru ceilalți participanți în tabără, vă rugăm să respectați și să vă încadrați în meniul servit.

Ne vom caza la Pensiunea Moara lu’ Antone – un loc cu oameni calzi și care ne-au copleșit cu ospitalitatea lor.

Moara lu’ Antone este o pensiune unică în România, fiind amenajată într-o moară veche de peste 100 ani, complet funcțională și în prezent. Amplasată în Ludeștii de Jos, pe traseul spre Sarmizegetusa Regia și cetățile dacice, moara este ultima rămasă din cele 18 mori de apă care au existat pe Valea Grădiștei.

Detalii despre pensiune și configurația camerelor le găsiți aici.

Camerele se vor ocupa în ordinea înscrierilor.

Numărul de locuri este limitat la 15.

Rezervarea locului se face prin completarea formularului de înscriere și achitarea unui avans de 950 lei (plata în cont bancar). Locurile se ocupă în funcție de achitarea avansului.

Suplimentar, masa în valoare de 350 lei se va achita în numerar în momentul în care ajungem la pensiune.

Alte precizări

  • Selecția participanților se face pe baza unui mini-interviu telefonic și pe bază de călăuzire divină. Ulterior, dacă vei fi selectat, vei fi anunțat. Dacă nu, înseamnă că nu este momentul potrivit pentru tine să participi în această tabără.
  • În cazul în care din diverse motive, ai achitat avansul și nu mai poți participa în tabără, banii nu se vor mai returna. Poți totuși transfera locul în tabără unui prieten/ unei cunoștințe/rude care să se poată bucura de această experiență magică.
  • Participarea în tabără nu este condiționată de absolvirea cursului de inițiere în terapia cu îngeri, oricine poate participa în tabere.

Te așteptăm cu drag!

Contact

Adresa de email

info@deliamuresan.ro

Telefon

0723 589 994

Persoană de contact

Iuliana-Mihaela Cîrlig