Tabără ”Activează energia vindecării alături de Părintele Nectarie"

Dacă vrei să ni te alături folosește butonul de mai jos pentru a te înscrie!

Tabăra de la Aegina este o tabără în care divinul din tine onorează partea umană și cele două aleg să trăiască cea mai frumoasă uniune.

La chemarea îngerilor, Delia revine pentru a șaptea oară în Aegina, îndrăgostindu-se de această insulă și de miracolele acestui loc magic, încă din primele șase tabere pe care ea le-a susținut aici, începând cu anul 2016. Iar atunci când ești chemat nu poți decât să te abandonezi vieții pentru că, se pare că, mai multe persoane sunt chemate în Aegina pentru această minunată călătorie spre sine.

Te invităm într-o tabără de 7 zile în care să-ți dai întâlnire tu cu tine pe un tărâm al spiritualității, un tărâm încărcat de istorie, acolo unde încă se simt urmele zeilor și zeițelor, acolo unde energia vindecă trecutul, prezentul și viitorul. 

Ce cadouri am pregătit pentru tine

Darul energiei vindecatoare

Pe o insulă impregnată cu miracolele și binecuvântările Sfântului Nectarie te vei conecta la energia puterii tale vindecatoare

Darul iubirii de sine

Vei primi cadourile eliberării, iertării, acceptării, iubirii de sine. De la Sfântul Nectarie vei primi miracolul vieții, al prezenței și al iubirii necondiționate

Darul harurilor divine

Vei trezi energia harurilor divine din tine prin meditațiile, activitățile, atelierele pe care ți le-am pregătit

Darul cunoaşterii

Te vei conecta la energia locurilor: primești cunoaștere, inițieri, resurse, clarificări și mesaje de la îngerii tăi

Energie Pozitivă

Vei avea o vacanță în care vei combina un timp de relaxare petrecut pe malul mării cu activități spirituale alături de oameni minunați ca tine

Înveţi să te reconectezi cu tine la energia iubirii, în comuniune cu natura, cu marea, cu VIAȚA

Tabăra aceasta este o tabără în care descoperi magia insulei Aegina pe măsură ce descoperi magia din tine. Prin ateliere, meditații și alte activități, te vei conecta la tot ce înseamnă energia vieții. Redescoperi frumusețea sufletului tău.

O tabără „altfel” pentru toți cei interesați de dezvoltarea lor spirituală, indiferent de formarea lor profesională sau de experiența de viață. O tabără unde vom îmbina activitățile cu relaxarea și bucuria unei vacanțe.

Ce câștigi participând la această tabară?

Timp pentru a întâlni oameni minunați ca și tine

Timp pentru a descoperi locuri cu energie aparte

acolo unde energia vindecă trecutul, prezentul și viitorul

un loc încărcat de istorie și plin de învățăminte străvechi

te așteaptă acolo

Timp pentru relaxare, minte, suflet și corp

zilnic vei avea și timp pentru relaxare, program liber, croazieră la apus, plus alte lucruri pe care simți să le faci.

Vei fi cazat(ă) la un hotel boutique în care fiecare cameră este unică, Aethrio Guest House

Programul este flexibil și ne vom lăsa călăuziți de îngeri pentru ca toate să se aranjeze spre binele nostru cel mai înalt.

Îngerii te așteaptă alături de Sfântul Nectarie

Când se desfăşoară tabăra

Investiția ta​

  • Cazarea pentru 7 nopți în camere duble sau triple. Vom fi cazați la Aethrio Guesthouse,  într-o locație minunată în stațiunea Souvalala (cazarea se va plăti la fața locului)
  • Taxa pentru workshopuri, activități și organizare pentru cele 7 zile
  • Organizarea tuturor detaliilor legate de transfer, excursii

*** Menționăm că Aethrio Guest House este un hotel boutique (fiecare cameră este unică) și nu are camere single. Dacă vrei să stai singur(ă) trebuie să plătești prețul întreg pentru o camera dublă.

Avansul este de 350 Euro/persoană. Se va plăti în lei la cursul de 5 ron/euro, adică 1750 ron.

Avansul nu se returnează, acesta fiind folosit pentru achitarea vilei. Doar după achitarea avansului se va rezerva locul.  Puteți totuși transfera locul în tabără unui prieten/ unei cunoștințe/rude care să se poată bucura de această experiență magică.

  • Biletul de avion (plecarea se face din București cu Aegean Airlines, biletele vor fi achiziționate de fiecare persoană în parte. Vom anunța din timp zborul de plecare și cel de sosire. Prețul biletelor de avion variază în funcție de data achiziționării și/sau dacă îți iei bagaj de cală. Cei care vor să vină/ să plece cu o altă companie sau să mai rămână în Atena câteva zile, pot face acest lucru, însă vor trebui să se ocupe și de aranjarea tranferului spre/sau de la Aegina. Același lucru se aplică dacă veniți la o altă oră).
  • Prânz, cină (Aethrio Guesthouse se află în apropierea portului Souvala având la dispoziție taverne pentru prânz și cină).
  • Transferul de la Aeroport la Portul Pireus se va face cu un transfer privat – aproximativ 10 euro/persoană. Dus- întors: 20 euro.
  • Din Pireus vom lua ferryboat-ul spre Aegina/Souvala (aprox. 1 oră). Costul aprox. 20-30 Euro.
  • Prânzul și Cina (Aethrio Guesthouse se află în apropierea portului Souvala având la dispoziție taverne pentru prânz și cină).
  • Excursiile (costurile biletelor de autobuz și intrările la muzee, templul Zeiței Aphea, 2 zile de vizitare a mănăstirilor) – aprox. 130 euro/persoană.
  • Vizitarea Mănăstirii Sfântul Nectarie.
  • Vizitarea Mănăstirii Sfânta Ecaterina.
  • Vizitarea Mănăstirii Sfântului Mina.
  • Vizitarea Mănăstirii Fecioarei Maria.

Cum te înscrii în tabără

  1. Completezi formularul de înscriere
  2. Avem o discuție lejeră, prin telefon, pentru a vedea dacă această tabără se potrivește nevoilor tale
  3. Faci plata avans
  4. Achiți restul taxei până la sfârșitul lunii.

Așadar, dacă simți că povestea despre despre aceste tărâmuri te cheamă, te așteptăm să ni te alături! Locurile sunt limitate!

Dacă ai simțit citind această invitație că trebuie să fii alături de noi și nu poți din diverse motive (financiare, de timp, etc.) setează intenția: "Dacă această tabără este pentru mine, să se aranjeaze toate lucrurile astfel încât să fiu acolo." Și apoi detașează-te și lasă ÎNGERII să lucreze.

Cine facilitează această experienţă

Programul taberei este susținut de Delia Mureșan, Terapeut în Terapia cu Îngeri, Coach Spiritual, Trainer.

Delia a susținut peste 70 de tabere în care a fost alături de peste 1000 de persoane în drumul spre evoluția personală și spirituală.

Este un călăuzitor zilnic al persoanelor aflate în căutarea de sine și un foarte bun “translator” al mesajelor îngerilor.

Delia este o persoană care te ajută să vezi dincolo de aparențe, să te privești cu iubire și blândețe și să te regăsești pe tine.

Participarea în tabără nu este condiționată de absolvirea cursului de inițiere în terapia cu îngeri, oricine poate participa în tabere. Te așteptăm cu drag!

Găsiți mai jos câteva impresii ale celor care au participat recent în această tabără:

“Tabăra din Aegina este un portal spre propria ta identitate, spre regăsirea sinelui și redescoperirea frumuseții sufletului tău.”
participant
“Mă simt profund recunoscătoare și totodată fericită pentru oportunitatea care mi s-a oferit de a participa la această tabără. Am reușit să-mi depășesc limite, să mă readuc la viață, să cunosc oameni frumoși, să primesc ghidare, suport, vindecare, eliberare, bucurie. Mulțumesc.”
participant
“Totul este un vis devenit realitate. Înveți și conștientizezi mult mai multe decât îți propui înainte să vii aici.”
participant

Contact

Adresa de email

info@deliamuresan.ro

Telefon

0751 748 555

Persoană de contact

Dana Diaconescu