Blog

A Şaptea Iluzie –  CONDAMNAREA EXISTĂ

”Trebuia să existe o consecinţă a Judecării. Dacă era adevărat că Judecarea există, trebuia să apară un de ce. Este clar că cineva era judecat pentru a se hotărî dacă era cazul să primească recompensele pentru îndeplinirea Cerinţelor. În felul acesta au construit oamenii totul. Căutând idei, încercând să găsiţi răspunsul, v-aţi întors la legendele voastre originare şi la primele Iluzii pe care ele se bazau. V-aţi spus vouă înşivă că Eu v-am separat de Mine, atunci când nu aţi îndeplinit prima dată Cerinţele Mele. 

Atunci când eraţi perfecţi, trăiaţi într-o lume perfectă – în Paradis – şi vă bucuraţi de viaţă veşnică. Atunci când aţi comis Păcatul Originar şi aţi devenit imperfecţi, a luat sfârşit, în toate privinţele, experienţa voastră legată de perfecţiune. Cel mai perfect lucru din lumea voastră perfectă era că nu mureaţi niciodată. Moartea nu exista. Dar, atunci când experienţa voastră legată de perfecţiune s-a încheiat, aţi acceptat, ca fapt, A Patra Iluzie. Lipsurile Există. Nu era destul. Nu era nici măcar destulă Viaţă. 

Prin urmare, consecinţa trebuie să fi fost moartea. Aceasta era pedeapsa pentru neîmplinirea Cerinţelor. Dar cum se poate să fie aşa? – s-au întrebat gânditorii cei mai progresişti dintre voi. Acum toată lumea moare. Prin urmare, cum e cu putinţă ca moartea să fie pedeapsa pentru neîndeplinirea Cerinţelor? Au murit până şi cei care au îndeplinit Cerinţele! Pe semne că motivul pentru care există moarte era că, pur şi simplu, existau Lipsuri în univers. Lipsurile erau o stare de fapt. Acest lucru l-aţi învăţat din Cea de-a Patra Iluzie. 

Dar dacă moartea era rezultatul Lipsurilor, atunci care era urmarea neîndeplinirii Cerinţelor?

Ceva nu era în regulă aici. Ceva nu ieşea la socoteală. V-aţi întors la mitul vostru originar. Dumnezeu i-a aruncat pe Adam şi pe Eva din grădină, atunci când ei nu au îndeplinit Cerinţele. Aceasta a generat Lipsă de Unitate, care a creat Lipsurile, care a dus la Cerinţe. Prin urmare, Lipsurile au fost rezultatul pedepsei lui Dumnezeu. Pedeapsa a fost separarea, iar Lipsurile au fost rezultatul. Moartea este Lipsa Vieţii – aşadar, prin extensie,  partea a fost pedeapsa. 

Iată modul în care aţi gândit. Scopul morţii trebuie să fi fost pedeapsa pentru neîndeplinirea Cerinţelor. Asta, deoarece, fără moarte, nu exista decât ceea ce exista dintotdeauna – şi anume, Viaţă Veşnică. Iar dacă puteaţi trăi veşnic, atunci care mai era consecinţa faptului că nu împlineaţi cerinţele lui Dumnezeu? Prin urmare, ceea ce exista dintotdeauna trebuia să fie numit recompensă. Asta e!, v-aţi spus voi în sinea voastră. Viaţa Veşnică este recompensa. Însă acum aveaţi o altă dilemă. Dacă exista moarte, atunci nu putea exista Viaţă Veşnică.

Hmmm. Asta chiar că era o problemă! Cum să creezi o modalitate ca amândouă să existe – în ciuda faptului că ele par a se exclude reciproc.

Aţi hotărât că moartea corpului fizic nu însemna sfârşitul vostru. Deoarece existenta morţii excludea posibilitatea unei vieţi care să continue la nesfârşit, aţi decis că viaţa trebuie să continue veşnic – după moartea fizică.

Dar, dacă viaţa se desfăşura la nesfârşit după moartea fizică, atunci ce rost mai avea moartea? Nu avea niciun rost. Prin urmare, trebuia ca – în cadrul experienţei voastre de după moarte – … să apară un alt rezultat. Pe acesta l-aţi numit Condamnare. Asta era! Se potrivea perfect. Se alinia perfect cu Cea de-a Doua Iluzie – există dubiu în privinţa rezultatului vieţii; Eşecul Există!

Acum le puteaţi avea pe amândouă. Acum puteaţi avea atât moarte, cât şi Viaţă Veşnică – atât pedeapsă, cât şi recompensă. Plasându-le pe amândouă după moarte, aţi putut  face din moartea însăşi nu o pedeapsă, ci, pur şi simplu, suprema manifestare a Lipsurilor – cea mai impresionantă dovadă a Celei de-a Patra Iluzii.

Acum, o Iluzie începea cu adevărat să o sprijine pe cealaltă, întrepătrunderea era perfectă. Lucrarea voastră a fost terminată – şi aceasta este realitatea produsă de către legenda voastră şi de către interminabila creare şi propagare a miturilor, care au întărit-o.

Miturile sprijină Legenda, iar Legenda sprijină Iluziile. Aceasta este suprastructura întregii voastre cosmologii. Acestea sunt punctele de sprijin ale întregii voastre înţelegeri. Iar ele sunt – toate – false. Moartea nu există. A spune că moartea există ar însemna că voi nu existaţi – pentru că voi sunteţi Viaţa Însăşi.

A spune că moartea există ar însemna să spui că Dumnezeu nu există – deoarece, dacă Dumnezeu este tot ceea ce este (ceea ce e exact ce este Dumnezeu) şi dacă toate lucrurile formează un tot unitar (ceea ce şi formează), atunci, dacă un lucru moare, toate lucrurile mor – ceea ce ar însemna că Dumnezeu moare. Dacă un singur lucru moare, Dumnezeu moare.

Ceea ce, bineînţeles, nu se poate întâmpla. Prin urmare, să ştiţi că: moartea şi Dumnezeu se exclud reciproc. Nu este posibil ca ele să existe unul alături de celălalt. Dacă există moarte, atunci nu există Dumnezeu. Altfel, ar trebui să se tragă concluzia că Dumnezeu nu este tot ceea ce există.

Aceasta ridică o întrebare interesantă. Există ceva ce Dumnezeu să nu fie? Dacă voi credeţi că există un Dumnezeu, dar că există ceva ce Dumnezeu nu este, atunci puteţi crede în foarte multe alte lucruri. Nu numai în moarte, ci şi în Diavol – şi în tot ceea ce există între cele două.

Dacă, pe de altă parte, voi credeţi că Dumnezeu este energia Vieţii Însăşi şi că această energie nu moare niciodată, ci doar îşi schimbă forma şi că această energie Divină nu numai că este în totul, ci este totul – că ea este energia care formează ceea ce a luat formă – atunci acesta este un pas mic înspre înţelegerea faptului că moartea nu există şi nici nu poate exista. 

În felul ăsta stau lucrurile. Eu sunt energia Vieţii. Eu sunt ceea ce formează ceea ce a luat formă. Tot ceea ce vezi este Dumnezeu în formaţiuni diferite. Voi sunteţi cu toţii Dumnezeu, în formare. Sau, altfel spus, voi sunteţi informarea lui Dumnezeu.

V-am mai spus asta şi înainte, dar acum puteţi să o înţelegeţi, în sfârşit, cu adevărat. Mult din ceea ce v-am spus în conversaţiile noastre este repetat de mai multe ori, iar aceasta se face, bineînţeles, conform unui plan. Înainte de a putea înţelege concepte noi pe care vă străduiţi să le înţelegeţi, trebuie să cunoaşteţi foarte bine fiecare concept care v-a fost dat.

Unii dintre voi vor vrea să se mişte mai repede. Unii dintre voi vor spune: „În regulă, am înţeles deja!” Dar aţi înţeles, oare? Viaţa, aşa cum o trăiţi, este o măsură prin care se cântăreşte ce aţi înţeles şi ce nu aţi înţeles. Ea este o reflectare a celor mai profunde înţelegeri ale voastre.

Dacă viaţa voastră este o experienţă a unei bucurii constante şi a unei binecuvântări totale, atunci aţi înţeles cu adevărat. Asta nu înseamnă că viaţa voastră nu conţine condiţii care să vă producă durere, suferinţă şi dezamăgire. Înseamnă că trăiţi în bucurie, în ciuda acelor condiţii. Experienţa pe care o trăiţi nu are nicio legătură cu ele.

Aceasta este iubirea necondiţionată despre care am vorbit de multe ori. O puteţi trăi ca experienţă când e vorba de altă persoană sau de Viaţa Însăşi. Când aveţi faţă de Viaţă dragoste necondiţionată, atunci iubiţi viaţa exact aşa cum este ea, chiar aici şi chiar acum. Acest lucru este posibil numai atunci când „vezi perfecţiunea”. Vă spun că totul şi toţi sunt perfecţi. Când veţi vedea acest lucru, veţi fi făcut primul pas înspre starea de Maestru. Dar nu puteţi vedea aceasta, decât dacă şi doar atunci când înţelegeţi exact ce încearcă să facă fiecare – şi care este scopul oricărui lucru sub cer. De exemplu, când înţelegeţi că scopul întoarcerii în mod repetat la punctele principale ale acestui dialog este de a vă face să înţelegeţi din ce în ce mai profund şi de a vă aduce din ce în ce mai aproape de starea de Maestru, atunci veţi iubi repetiţia. O veţi iubi, deoarece veţi înţelege beneficiul pe care vi-l aduce. Veţi îmbrăţişa darul.

Aceasta vă va aduce liniştea în acest moment – şi în toate momentele din viaţa voastră, indiferent de cât de neplăcute aţi considerat voi că au fost ele. Vă veţi găsi liniştea chiar şi în momentele de dinaintea morţii – deoarece veţi vedea însăşi moartea ca fiind perfectă. 

Veţi găsi şi veţi crea linişte cu încă şi mai multă măiestrie, când veţi înţelege că fiecare moment înseamnă a muri. Fiecare moment este sfârşitul vieţii voastre aşa cum aţi fost şi începutul noii voastre vieţi, aşa cum alegeţi acum să deveniţi.

În fiecare moment, vă recreaţi pe voi înşivă din nou. O faceţi fie conştient, fie inconştient – totul fiindu-vă complet clar sau neştiind absolut nimic despre ce se întâmplă.

Pentru ca să trăiţi experienţa a mai multă viaţă, nu trebuie să vă confruntaţi cu momentul a ceea ce, înainte, aţi numit „moarte”. Puteţi trăi această experienţă ori de câte ori doriţi, într-o sută de moduri diferite, într-o sută de momente diferite – în momentul naşterii voastre, în momentul morţii voastre, sau în orice alt moment dintre cele două.

Vă promit atât: în momentul morţii voastre fizice, veţi trăi experienţa a mai multă viaţă – iar aceasta va contribui mai mult decât orice altceva la a vă convinge că există mai multă viaţă, că viaţa continuă la nesfârşit şi că nu se termină absolut niciodată. În acea clipă, vă veţi da seama că niciodată nu s-a întâmplat să nu fie destulă. Niciodată nu s-a întâmplat să nu fie destulă Viaţă şi niciodată nu s-a întâmplat să nu fie destul din ceea ce este făcută viaţa. Aceasta va dizolva pentru totdeauna Cea de-a Patra Iluzie. Dar această Iluzie poate fi dizolvată înainte de momentul morţii voastre – şi acesta este mesajul Meu aici.

Modalitatea de a produce mai multă viaţă este prin a trăi experienţa a mai multă moarte. Nu lăsaţi ca moartea să fie o întâmplare care să apară o singură dată în viaţă! Trăiţi experienţa fiecărui moment din viaţa voastră ca pe o moarte, pentru că aceasta şi este el în realitate – dacă redefiniţi moartea ca fiind, pur şi simplu, sfârşitul unei experienţe şi începutul alteia. 

Când faceţi acest lucru, puteţi avea în fiecare moment o mică înmormântare pentru ceea ce tocmai a trecut, pentru ceea ce tocmai a murit. Apoi, vă puteţi întoarce pe călcâie şi crea viitorul, înţelegând că există un viitor şi că mai este încă şi mai multă Viaţă.

Când veţi cunoaşte acest lucru, ideea că nu este destul se spulberă şi puteţi începe să folosiţi într-un mod nou fiecare Moment minunat de Acum – cu o nouă înţelegere şi cu o apreciere mai profundă, cu conştientă mai extinsă şi conştiinţă mai înaltă.

Iar viaţa voastră nu va mai fi niciodată la fel. O dată ce înţelegeţi că întotdeauna există mai multă Viaţă, veţi învăţa să folosiţi iluzia că nu există destulă Viaţă. Într-un mod care să fie în folosul vostru. Aceasta va permite iluziei să vă ajute, mai degrabă decât să vă tragă înapoi, pe măsură ce mergeţi pe cărare şi vă construiţi drumul înapoi spre casă.

Vă puteţi relaxa, deoarece ştiţi că aveţi mai mult timp – chiar dacă iluzia este că timpul vostru se încheie. Puteţi crea cu eficienţă uriaşă, deoarece ştiţi că aveţi mai multă Viaţă, chiar dacă iluzia este că viaţa voastră se termină. Puteţi găsi pace şi bucurie, chiar dacă iluzia este că nu e destul din orice consideraţi voi că aveţi nevoie în viaţă, deoarece acum ştiţi că este destul. Este destul timp, este destulă Viaţă şi este destul din ceea ce formează Viaţa, pentru ca să vă permită să trăiţi veşnic în fericire.

Când vă daţi voie să trăiţi experienţa că este destul din ceea ce, odată, credeaţi că nu era destul, apar schimbări extraordinare în modul în care vă trăiţi viaţa. Când ştiţi că este destul, încetaţi de a mai intra în competiţie cu ceilalţi, încetaţi de a mai intra în competiţie pentru dragoste, sau bani, sau sex, sau putere, sau orice simţeaţi voi că nu era destul. Competiţia s-a terminat.

Aceasta schimbă totul. Acum, în loc de a intra în competiţie cu alţii pentru a obţine ceea ce doriţi, începeţi să daţi din ceea ce vă doriţi, în loc de a vă lupta pentru mai multă dragoste, începeţi să daţi mai multă dragoste, în loc de a vă lupta pentru succes, începeţi să vă străduiţi ca toţi ceilalţi să aibă succes, în loc de a căuta să înşfăcaţi putere, începeţi să daţi putere altora, în loc de a căuta afecţiune, atenţie, satisfacţie sexuală şi siguranţă emoţională, descoperiţi că sunteţi voi înşivă sursa acestora. Într-adevăr, tot ceea ce v-aţi dorit vreodată, daţi acum altora. Iar minunea care se află în toate acestea este că, pe măsură ce daţi, în aceeaşi măsură primiţi. Dintr-o dată, aveţi mai mult din orice daţi.

Motivul este clar. El nu are nicio legătură cu faptul că ceea ce aţi făcut este „corect din punct de vedere moral”, sau „o iluminare spirituală” sau „Voia lui Dumnezeu”. Are legătură

cu un adevăr simplu: Nu se află nimeni altcineva în acest loc. Suntem cu toţii Una.

Dar Iluzia spune că nu e aşa. Ea spune că voi sunteţi cu toţii separaţi unul de celălalt şi separaţi de Mine. Ea spune că nu este destul – nici măcar destul din Mine – şi că trebuie să faceţi ceva pentru ca să aveţi destul. Ea spune că veţi fi urmăriţi atent, dacă faceţi acest lucru sau nu. Ea spune că, dacă nu-l faceţi, veţi fi condamnaţi. Nu pare a fi foarte iubitoare. Dar, dacă există un singur lucru pe care vi l-au spus toate legendele voastre, acesta e că Dumnezeu Este Dragoste. Dragoste Supremă. Dragoste Totală. Dragoste Nemărginită. Dar dacă Dumnezeu Este Dragoste, cum poate exista Condamnare? Cum ne poate condamna Dumnezeu la tortură veşnică, de nedescris? Acestea sunt întrebări pe care oamenii încep să şi le pună. 

Fără discuţie că exista un defect la Cea de-a Şaptea Iluzie. Acesta ar fi scos la iveală ideea că Condamnarea este falsă, dar oamenii ştiau, la un nivel foarte profund, că nu puteau să renunţe la Iluzie deoarece, atunci, s-ar fi pus capăt la ceva foarte important.

Iarăşi aveau dreptate. Dar, iarăşi au făcut o greşeală, în loc de a vedea Iluzia ca pe o iluzie şi de a o folosi pentru scopul pentru care a fost creată, ei s-au gândit că trebuia să îi îndrepte defectul.

Astfel, prin îndreptarea defectului din Cea de-a Şaptea Iluzie, a luat naştere Cea de-a Opta Iluzie.”

Sursa  – Comuniune cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch