Cea de-a Şasea Iluzie – JUDECATA EXISTĂ
Decizia voastră că există ceva ce trebuie să faceţi ca să obţineţi ceva din ceea ce nu este destul – inclusiv Dumnezeu – v-a cerut să răspundeţi la întrebări dificile: Cum se poate şti dacă o persoană a îndeplinit Cerinţele sau nu? Ce se va întâmpla cu cei care nu le-au îndeplinit?
Răspunsurile voastre la aceste întrebări au avut ca rezultat inventarea Judecăţii. V-aţi gândit că cineva trebuie să fie arbitrul final. Dat fiind că cel care a stabilit Cerinţele a fost Creatorul, părea absolut logic că tot Creatorul va fi cel care va decide cine a îndeplinit Cerinţele şi cine nu.
Mult timp, neamul vostru a avut ideea că trebuie să faceţi ceva pentru a-I face plăcere lui Dumnezeu – şi că, a nu-I face pe plac lui Dumnezeu, duce la consecinţe cumplite. E de înţeles faptul că aţi ajuns la o astfel de concluzie. Uitându-vă în jurul vostru, aţi văzut că vieţile unor oameni mergeau bine şi ale altora nu. Mintea primitivă a întrebat: De ce? Şi tot mintea primitivă a venit cu un răspuns primitiv: Norocul le zâmbeşte celor care sunt în graţiile zeilor. Zeii trebuie să fie satisfăcuţi şi, după aceea, ei judecă.
În jurul acestei credinţe au luat naştere sacrificii şi ritualuri de toate felurile, având ca scop calmarea celor mai dificile zeităţi.
În acele zile de început, sentimentul vostru că Nu Este Destul era atât de puternic, încât v-aţi imaginat chiar şi că zeii erau în competiţie unul cu celălalt. Existau mulţi zei de mulţumit şi, adesea, nu era uşor să ţii seama de tot ceea ce trebuia făcut pentru a-i face pe toţi să fie fericiţi. Fiecare nou dezastru de pe Pământ, fiecare grindină, fiecare uragan, fiecare secetă, sau foamete sau nefericire personală erau văzute ca o dovadă că unul dintre zei nu fusese satisfăcut – sau că, uneori, se luptau unul cu celălalt. Cum altcumva puteaţi explica ce se întâmpla? Aceste credinţe îşi au obârşia în timpurile cele mai vechi, iar pe parcursul mileniilor ele au fost rafinate şi lămurite. Majoritatea oamenilor din ziua de astăzi nu cred că există o listă lungă de zei prost dispuşi, care trebuie să fie îmblânziţi. Astăzi, majoritatea oamenilor cred că există doar un singur Dumnezeu prost dispus, care trebuie să fie îmblânzit.
Şi, deşi pare că neamul vostru a evoluat de mult, depăşind ideile primitive care au creat un Dumnezeu de genul „las’-că-pun-Eu-mâna-pe-tine!”, aceste idei continuă să domine teologiile planetei voastre.
Acest model de zeitate de tipul Dumnezeu Răzbunătorul este încă dominant în societăţile voastre. Aţi folosit atât dezastrele personale, cât şi pe cele planetare ca pe o dovadă a validităţii lui. Chiar şi în vremurile cele mai recente, în momente cum ar fi cel în care a apărut epidemia de SIDA, au existat mulţi oameni – inclusiv unii lideri religioşi – care au proclamat nenorocirile din viaţă ca fiind pedepse ale lui Dumnezeu pentru comportamente ale rasei umane, atât individuale cât şi colective.
Oamenii continuă să considere în număr mare că există un set de Cerinţe stabilite de către Mine, pe care ei trebuie să le îndeplinească pentru a avea dreptul să capete recompense aici şi în cer. Ei continuă să fie de părerea că există un sistem de Judecată prin care se hotărăşte cine a îndeplinit Cerinţele şi cine nu. Pe de altă parte, unele teologii spun clar că nimeni nu poate să îndeplinească Cerinţele, oricât s-ar strădui. Nici măcar dacă duc o viaţă perfectă, fără greşeli, gafe sau erori de orice fel.
Asta – declară asemenea învăţături – deoarece absolut toţi sunteţi născuţi imperfecţi (unele religii numesc aceasta, Păcatul Originar), cu o pată pe suflet, chiar înainte de a vă începe viaţa.
Această pată nu poate fi îndepărtată prin niciun gest pe care-l face acea persoană, nici măcar printr-un act de pocăinţă, ci numai prin graţia lui Dumnezeu. Şi vi se spune că Dumnezeu nu vă va acorda această graţie, decât dacă persoana vine la El într-un anumit fel. Această învăţătură pretinde că Eu sunt un Dumnezeu foarte ciudat, unul care nu va acorda bucuriile cerului absolut nimănui care nu face ce spun Eu.
Se spune că, în privinţa asta, sunt foarte încăpăţânat. Că, într-adevăr, nu contează cât de buni ar fi oamenii, cât de plini de compasiune, generozitate sau bunăvoinţă. Nu contează cât de rău le pare pentru ceea ce au făcut şi nu contează nici ce au întreprins ei pentru a îndrepta lucrurile. Într-adevăr, nu contează dacă şi-au adus cea mai mare contribuţie imaginată vreodată la îmbunătăţirea vieţii pe planetă. Dacă ei nu au venit la Mine pe calea cea dreaptă, spunând cuvintele cele drepte, crezând în religia cea dreaptă, ei nu pot să şadă la dreapta lui Dumnezeu, Tatăl Atotputernic.
Deoarece se cere ca tot ceea ce se face să fie drept, această idee ar putea fi numită dreapta credinţă… Datorită acestei convingeri că Dumnezeu a stabilit relaţiile dintre El Însuşi şi întregul neam omenesc în felul acesta, membrii neamului omenesc au stabilit relaţiile unul cu celălalt exact în acelaşi fel.
Scoţând o pagină din cartea lui Dumnezeu (ceea ce este bun pentru Mine ar trebui să fie, bineînţeles, bun şi pentru tine), oamenii au pus o „pată” unul pe celălalt, chiar înainte de a-şi începe viaţa. După cum am mai descris şi înainte, ei au această atitudine faţă de cei care aparţin sexului, culorii sau religiei „greşite”. Extind această atitudine şi asupra celor care fac parte din naţiunea, vecinătatea, convingerea politică sau orientarea sexuală „greşită”, sau asupra oricărei alte stări „greşite” pe care aleg să o creeze. Făcând acest lucru, oamenii încep să „se joace de-a Dumnezeu”.
Da, voi spuneţi că Dumnezeu este cel care v-a învăţat să prejudecăţi astfel, deoarece Dumnezeu este cel care a pus prima pată de imperfecţiune pe propriul vostru suflet – care v-a prejudecat, chiar înainte ca voi să aveţi şansa de a dovedi ceva, într-un fel sau altul.
Trebuie deci că prejudecarea – adică, prejudiciul – este ceva în regulă, pentru că, altfel, cum e cu putinţă ca ceea ce este de acceptat în cazul lui Dumnezeu să nu fie acceptat în cazul omului?
Şi care este motivul pentru care Eu v-am declarat pe toţi imperfecţi, chiar în momentul naşterii? Învăţăturile spun că am făcut-o deoarece primii oameni au fost răi. Vedeţi, astfel, cum – pentru a justifica cea de-a Patra, a Cincea şi a Şasea Iluzie – ne întoarcem iar la primele trei Iluzii. Şi, astfel, fiecare Iluzie o produce pe următoarea, fiecare nouă Iluzie fiind o dovadă pentru cele care le preced.
Legenda civilizaţiei voastre spune că, atunci când Adam şi Eva au păcătuit, au fost alungaţi din Paradis, pierzându-şi fericirea şi dreptul la viaţă eternă. În acelaşi timp pierzându-l şi pe al vostru. Asta, deoarece Eu i-am condamnat nu numai la o viaţă de limitare şi luptă, dar şi, în cele din urmă, la moarte (a Patra Iluzie) – lucruri pe care niciunul dintre ei nu le trăise ca experienţă înaintea acestui pas greşit.
Alte legende şi alte teologii care au apărut şi care există pe planeta voastră nu acceptă scenariul cu Adam şi Eva – cu toate acestea, îşi creează propria lor dovadă că Cerinţele există.
Majoritatea sunt de acord asupra următorului lucru: oamenii sunt imperfecţi în ochii lui Dumnezeu şi trebuie să facă ceva pentru a atinge perfecţiunea – ceva care a fost descris în mai multe feluri, cum ar fi Purificare, Mântuire, Iluminare… şi altele.
Dat fiind că voi credeţi în imperfecţiunea neamului omenesc şi pentru că voi credeţi că aţi primit această caracteristică de la Mine, v-aţi simţit absolut liberi să o treceţi asupra altora. În tot acest timp, aţi aşteptat ca alţii să dea dovadă de acelaşi lucru care vi s-a spus că-l aştept Eu de la voi: perfecţiune.
În felul acesta, s-a ajuns ca oamenii să-şi petreacă viaţa pretinzând perfecţiune de la cei pe care ei înşişi i-au numit imperfecţi – şi anume, de la oameni. În primul rând, ei îşi fac asta lor înşişi. Aceasta este eroarea lor iniţială şi, adesea, cea mai scump plătită. Apoi, ei fac acest lucru altora. Aceasta e a doua greşeală. Au făcut să devină imposibilă – atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alţii – îndeplinirea pe deplin a… Cerinţelor. Părinţii pretind perfecţiune de la copiii lor imperfecţi şi copiii pretind perfecţiune de la părinţii lor imperfecţi.
Cetăţenii pretind perfecţiune de la guvernul lor imperfect şi guvernul pretinde perfecţiune de la cetăţenii imperfecţi. Bisericile pretind perfecţiune de la enoriaşii lor imperfecţi şi enoriaşii pretind perfecţiune de la bisericile lor imperfecte. Vecinii pretind perfecţiune de la alţi vecini, neamurile de la alte neamuri, naţiunile de la alte naţiuni.
Aţi acceptat ca realitate Iluzia Judecăţii; apoi aţi declarat că, dacă Dumnezeu vă judecă, aveţi şi voi dreptul să-i judecaţi pe toţi ceilalţi. Şi asta şi faceţi.
Lumea voastră se repede să judece în special pe oricine primeşte o recompensă – faimă, putere, succes – lucruri care se presupune că ar trebui să ajungă numai la cei perfecţi – şi lumea voastră îi condamnă pe cei la care descoperă cea mai mică imperfecţiune. Aţi devenit atât de fanatici încât, în vremurile de acum, aţi făcut să fie aproape imposibil ca unii oameni să devină lideri, eroi sau icoane – spoliindu-vă pe voi înşivă exact de ceea ce are nevoie societatea voastră.
V-aţi aşezat într-o capcană pe care voi înşivă aţi construit-o şi nu mai sunteţi în stare să vă eliberaţi de Judecăţile pe care le-aţi impus unul asupra altuia, cât şi de Judecăţile pe care credeţi că Dumnezeu le-a impus asupra voastră.
Dar de ce, oare, o simplă observaţie făcută la adresa voastră vă determină să vă simţiţi atât de prost? Oare simpla observaţie legată de cum stau lucrurile să fie o judecată? Nu s-ar putea să o consideraţi doar o observaţie? Şi ce dacă nu a îndeplinit Cerinţele? Ce contează? Acestea sunt întrebări pe care oamenii încep să şi le pună. Fără discuţie că exista un defect la Cea de-a Şasea Iluzie. Acesta ar fi scos la iveală ideea că Judecăţile sunt false, dar oamenii ştiau, la un nivel foarte profund, că nu puteau să renunţe la Iluzie deoarece, atunci, s-ar fi pus capăt la ceva foarte important. Iarăşi aveau dreptate. Dar, iarăşi au făcut o greşeală. În loc de a vedea Iluzia ca pe o iluzie şi de a o folosi pentru scopul pentru care a fost creată, ei s-au gândit că trebuia să îi îndrepte defectul.
Astfel, prin îndreptarea defectului din Cea de-a Şasea Iluzie, a luat naştere Cea de-a Şaptea Iluzie.”
Sursa – Comuniune cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch
