A Treia Iluzie este: LIPSA DE UNITATE EXISTĂ
”Singura scăpare din dilema Celei de-a Doua Iluzii a fost de a crea o a treia: Creatorul şi creaţiile nu erau Una. Aceasta cerea ca mintea umană să născocească posibilitatea ca imposibilul să existe – ca Cel Care Este Una să nu fie Una; ca Cel Care Este Unit să fie, în realitate, separat. Aceasta este Iluzia Lipsei de Unitate – ideea că separarea există. Neamurile voastre au raţionat că, dacă creaţiile erau separate de Creator şi dacă Creatorul permitea creaţiilor să facă orice doreau ele, atunci ar fi posibil ca aceste creaţii să facă ceva ce Creatorul nu ar fi vrut ca ele să facă. În aceste condiţii, Voia Creatorului putea fi zădărnicită. Dumnezeu putea să vrea ceva şi să nu obţină. Lipsa de Unitate face Eşecul posibil, iar Eşecul este posibil numai dacă Nevoia există.
O iluzie depinde de cealaltă. Primele trei Iluzii sunt cruciale. Ele sunt atât de importante, atât de fundamentale în a le sprijini pe celelalte, încât li s-au dedicat legende separate pentru a le explica şi pentru a fi siguri că ele vor fi explicate clar şi frecvent. Fiecare dintre civilizaţiile voastre şi-a creat propria legendă, dar toate au plecat de la aceleaşi elemente de bază – fiecare în felul ei. Una dintre cele mai faimoase este povestea lui Adam şi a Evei. S-a spus că primul bărbat şi prima femeie au fost creaţi de către Dumnezeu şi au trăit fericiţi în Grădina Edenului, adică în Paradis. Acolo, ei se bucurau de viaţă eternă şi de comuniune cu Divinul. În schimbul acestui dar de Viaţă idilică, se spune că Dumnezeu le-a cerut un singur lucru. El a ordonat ca ei să nu mănânce din fructul Pomului Cunoaşterii Binelui şi Răului.
Potrivit acestei legende, Eva a mâncat din fruct. Ea nu s-a supus ordinului. Dar nu a fost întru totul vina ei. Ea a fost ispitită de un şarpe, care, în realitate, era o fiinţă pe care aţi numit-o Satana sau Diavolul. Şi cine este acest Diavol? O legendă spune că el este un înger care a devenit rău, o creaţie a lui Dumnezeu care a îndrăznit să vrea să fie la fel de măreţ ca şi Creatorul său. Povestea spune că aceasta este ofensa supremă, blasfemia supremă. Toate creaţiile ar trebui să-l cinstească pe Creator şi să nu caute niciodată să fie la fel de măreţe, sau chiar mai mult.
În această versiune specială a legendei principale, voi aţi deviat de la modelul normal, atribuindu-Mi anumite calităţi care nu sunt reflectate în experienţa umană. Creatorii umani chiar vor ca progeniturile lor să se străduiască să devină tot aşa de importante, dacă nu chiar mai mult decât ei. Cea mai mare plăcere a tuturor părinţilor sănătoşi este să vadă cum copiii lor ajung la fel ca ei sau chiar îi întrec în privinţa realizărilor în viaţă. Pe de altă parte, se spune că Dumnezeu a fost profund dezonorat şi jignit de acest lucru. Satana, îngerul căzut, a fost îndepărtat, separat de turmă, înlăturat, condamnat şi, dintr-o dată, în Realitatea Supremă au apărut două puteri: Dumnezeu şi Satana, cât şi două locuri în care ei acţionau, raiul şi iadul. Potrivit cu această legendă, a fost dorinţa Satanei să-i ispitească pe oameni să nu se supună Voii lui Dumnezeu.
Dumnezeu şi Satana erau în competiţie pentru sufletul omului. Fascinant este faptul că aceasta era o competiţie pe care Dumnezeu o putea pierde. Toate acestea dovedeau că Eu nu eram, la urma urmei, un Dumnezeu Atotputernic… sau că Eu eram Atotputernic, dar nu voiam să-Mi folosesc puterea, deoarece voiam să-i acord Satanei o şansă. Sau că Eu nu aveam de gând să-i acord Satanei o şansă, ci că eram pe punctul de a le da oamenilor liber arbitru. Numai că, dacă voi vă foloseaţi liberul arbitru într-un mod cu care Eu nu eram de acord, vă dădeam pe mâna Satanei, care urma să vă tortureze pe vecie. Cam aşa arată poveştile contorsionate care au fost elaborate în cadrul doctrinelor religioase de pe planeta voastră. În cadrul legendei despre Adam şi Eva, mulţi oameni au crezut că Eu i-am pedepsit pe primul bărbat şi prima femeie – deoarece Eva a mâncat fructul oprit – aruncându-i afară din Grădina Edenului. Ba chiar că (dacă puteţi crede aşa ceva!) Eu am pedepsit fiecare bărbat şi fiecare femeie care au trăit de atunci încoace, împovărându-i cu primul păcat omenesc şi condamnându-i să fie separaţi de Mine pe tot parcursul vieţii lor pe Pământ.
Prin această legendă şi prin altele la fel de pline de imaginaţie, cele trei iluzii au fost transpuse într-o formă atât de dramatică, încât în special copiii nu le pot uita cu uşurinţă. Aceste legende au inoculat frica în inimile copiilor cu atât de mult succes, încât au fost repetate, iarăşi şi iarăşi, fiecărei noi generaţii.
În felul acesta, primele trei iluzii au fost profund implementate în psihicul omenesc:
- Dumnezeu are un plan ascuns. (Nevoia Există)
- Există dubii asupra rezultatului vieţii. (Eşecul Există)
- Sunteţi separaţi de Dumnezeu. (Lipsa de Unitate Există)
În timp ce ideea că Nevoia şi Eşecul există este una crucială pentru restul Iluziilor, ideea că Lipsa de Unitate Există are cel mai mare impact asupra activităţii oamenilor. Impactul Celei de-a Treia Iluzii este resimţit de către neamul omenesc până în ziua de astăzi. Dacă voi credeţi despre Cea de-a Treia Iluzie că este adevărată, veţi avea o anumită experienţă de viaţă. Dacă voi credeţi că nu este adevărată, ci că, de fapt, ea este o iluzie, veţi avea o altă experienţă. Aceste două experienţe vor diferi în mod dramatic.
În mod normal, aproape toată lumea de pe planeta voastră crede că Iluzia Lipsei de Unitate este reală. Ca o consecinţă, oamenii se simt separaţi de Dumnezeu şi separaţi unul de celălalt. Sentimentul de separare de Mine face ca relaţia Mea cu oamenii să nu decurgă cum trebuie: fie că Mă înţeleg greşit, fie că le este frică de Mine, fie că Mă imploră să-i ajut – fie că Mă neagă cu totul. Procedând astfel, oamenii pierd oportunitatea extraordinară de a folosi cea mai puternică forţă din Univers. Se supun ei înşişi unor vieţi asupra cărora îşi imaginează că nu au niciun control, unor condiţii pe care cred că le pot schimba, obţinând experienţe şi rezultate din care cred că nu au nicio scăpare.
Trăiesc vieţi pline de disperare tăcută, aducându-şi durerea ca ofrandă, suferind-o cu bucurie, crezând că bravura lor discretă le va câştiga suficiente favoruri pentru ca să ajungă în rai, unde îşi vor primi răsplata. Sunt multe motive care să facă sufletul să sufere fără să se plângă – suferinţă care poate fi chiar benefică pentru el – dar, a-ţi asigura răsplata în rai, nu face parte dintre ele. Curajul este propria lui răsplată şi nu poate exista niciodată un motiv bun care să vă determine să-i faceţi pe alţii să sufere – iar atunci când vă plângeţi, exact asta faceţi. Prin urmare, Maestrul nu se plânge niciodată şi, astfel, limitează suferinţa existentă în afara lui – cât şi pe cea dinăuntrul său.
Dar Maestrul nu se abţine să se plângă pentru ca să limiteze suferinţa, ci deoarece el nu interpretează trăirea experienţei durerii ca pe o suferinţă, ci ca pe o simplă durere. Durerea este o experienţă. Suferinţa este o judecată emisă despre această experienţă. Mulţi gândesc că durerea pe care o trăiesc este un lucru rău şi că n-ar trebui să apară. În măsura în care durerea este acceptată ca fiind perfectă, în aceeaşi măsură suferinţa poate fi eliminată din viaţă. Datorită acestui mod de a înţelege lucrurile, Maeştrii depăşesc orice suferinţă, deşi nu scapă de durere. Chiar şi oamenii care nu au atins starea de Maestru au trăit experienţa diferenţei dintre durere şi suferinţă. Un exemplu ar putea fi extragerea unui dinte care doare foarte tare. Extracţia produce o durere enormă, dar aceasta este o durere binevenită. Faptul că se simt separaţi de Mine îi împiedică pe oameni să Mă folosească, să Mă cheme, să aibă o prietenie cu Mine – împiedicând manifestarea întregului Meu potenţial creator şi vindecător, fie pentru a le pune capăt suferinţei, fie pentru orice alt scop.
Sentimentul de separare unul de celălalt le permite oamenilor să-şi facă unul altuia tot felul de lucruri pe care nu şi le-ar face niciodată lor înşişi. Nereuşind să vadă că ei îşi fac lor înşişi aşa ceva, ei produc şi reproduc rezultate neavenite în viaţa lor de zi cu zi, cât şi în experienţa lor la nivel planetar. Se spune că neamul omenesc e confruntat cu aceleaşi probleme cu care a fost confruntat de la începuturile istoriei – iar acest lucru este adevărat, dar de fiecare dată la un nivel mai scăzut. Lăcomia, violenţa, invidia şi alte comportamente despre care credeţi că nu fac bine nimănui sunt încă manifestări ale membrilor neamului vostru, dar care acum formează o minoritate. Acesta este un semn al evoluţiei voastre.
Eforturile din cadrul societăţii voastre sunt îndreptate nu atât înspre încercarea de a schimba aceste comportamente, cât înspre încercarea de a le pedepsi. Se crede că, pedepsindu-le, le veţi corecta. Unii oameni încă nu înţeleg faptul că ei nu vor corecta nimic, atâta timp cât nu corectează condiţiile existente în societate, condiţii care creează şi invită la comportamente nedorite. O analiză cu adevărat obiectivă dovedeşte acest lucru, totuşi mulţi oameni ignoră această dovadă şi continuă să încerce să rezolve problemele societăţii, folosind aceeaşi energie care le-a creat. Ei caută să pună capăt omorului prin omor, violenţei prin violenţă, să aplaneze mânia prin mânie.
Făcând toate acestea, ei nu reuşesc să-şi vadă ipocrizia şi, astfel, devin însăşi expresia ei. Recunoaşterea primelor trei Iluzii ca fiind iluzii i-ar împiedica pe toţi să nege Unimea întregii Vieţi şi să ameninţe cu distrugerea întreaga viaţă de pe planeta voastră. Mulţi oameni continuă să se vadă pe ei înşişi ca fiind separaţi unul de celălalt, de toate celelalte fiinţe vii şi de Dumnezeu. Ei văd că se distrug pe ei înşişi, dar pretind că nu înţeleg cum fac acest lucru. Ei spun că asta nu se întâmplă din cauza acţiunilor lor individuale. Ei nu pot vedea legătura dintre deciziile şi alegerile individuale şi lumea în întregul ei.
Acestea sunt modurile de a gândi ale multor oameni şi depinde de voi, cei care înţelegeţi cu adevărat Cauza şi Efectul, să le schimbaţi – dacă vreţi cu adevărat ca ele să fie schimbate. Asta, deoarece semenii voştri cred că, a tăia sute de mii de copaci în fiecare săptămână pentru ca ei să-şi poată avea ziarul de duminică, nu are niciun efect negativ asupra întregului.
Că, a arunca impurităţi de tot felul în atmosferă, pentru ca ei să nu-şi schimbe stilul de viaţă, nu are niciun efect negativ asupra întregului. Că, a folosi combustibil fosil, mai degrabă decât energie solară, nu are niciun efect negativ asupra întregului. Că, a fuma ori a consuma carne roşie la fiecare masă, sau cantităţi mari de alcool, nu are niciun efect negativ asupra întregului şi că s-au săturat să li se mai spună de către ceilalţi că aşa stau lucrurile. Nu are niciun efect negativ asupra întregului, zic ei – şi s-au săturat să li se mai spună de către ceilalţi că aşa stau lucrurile! Comportamentele umane individuale – îşi spun ei lor înşişi – nu au un efect atât de negativ asupra întregului, încât să se ajungă ca întregul să se prăbuşească. Aceasta ar fi posibil numai dacă nimic nu ar fi separat – dacă, într-adevăr, întregul şi-ar face aceasta lui însuşi. Iar asta este o prostie!
A Treia Iluzie este adevărată. Noi suntem separaţi. Cu toate acestea, acţiunile separate ale tuturor fiinţelor separate care nu sunt una cu ceilalţi şi nu sunt una cu întreaga Viaţă par a avea, de fapt, un efect foarte real asupra Vieţii însăşi. Acum, în sfârşit, din ce în ce mai mulţi oameni încep să recunoască acest adevăr, pe măsură ce evoluează de la o gândire a unei civilizaţii primitive spre o societate mai evoluată. Toate acestea se întâmplă datorită lucrării pe care o faci tu şi alţii ca tine. Asta, deoarece voi aţi ridicat glasul. Aţi tras semnalul de alarmă. V-aţi unit într-un efort de a vă trezi unul pe celălalt, fiecare în felul lui, unii în linişte şi în mod individual, alţii în grupuri. În zilele de demult nu au fost atât de mulţi ca voi, gata şi capabili de a-i trezi pe ceilalţi. De aceea, o mare masă de oameni a trăit cufundată în iluzii şi uluită. Oare de ce faptul că sunt separaţi unul de celălalt dă naştere la probleme? Cum se întâmplă că nimic altceva în afara vieţii împreună – unul pentru toţi şi toţi pentru unul – nu poate fi făcut să acţioneze fără luptă? Acestea sunt întrebări pe care oamenii încep să şi le pună. Fără discuţie că există un defect la Cea de-a Treia Iluzie. Acesta ar fi scos la iveală ideea că Lipsa de Unitate era falsă, dar oamenii ştiau, la un nivel foarte profund, că nu puteau să renunţe la Iluzie, deoarece, atunci, s-ar fi pus capăt la ceva foarte important. Iarăşi aveau dreptate. Dar, iarăşi au făcut o greşeală. În loc de a vedea Iluzia ca pe o iluzie şi de a o folosi pentru scopul pentru care a fost creată, ei s-au gândit că trebuia să îi îndrepte defectul. Astfel, prin îndreptarea defectului din Cea de-a Treia Iluzie, a luat naştere Cea de-a Patra Iluzie.”
Sursa – Comuniune cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch
