You are currently viewing Iluzia Lipsurilor

Iluzia Lipsurilor

  • Post comments:0 Comments

A Patra Iluzie – LIPSURILE EXISTĂ

”Aceasta provine dintr-a Treia Iluzie, deoarece fără ideea Lipsei de Unitate, ideea Lipsurilor este insuportabilă. Dacă există doar Un Singur Lucru, iar acel Un Singur Lucru Este Tot Ceea Ce Există, nu pot exista lipsuri de niciun fel, deoarece acel Un Singur Lucru este totul şi astfel… Este suficient prin El Însuşi. Aceasta este o afirmaţie despre natura lui Dumnezeu. 

Totuşi, aceasta nu este experienţa oamenilor, deoarece oamenii îşi imaginează că sunt separaţi de Dumnezeu şi separaţi de ei înşişi. Dar nicio fiinţă umană nu este separată de Dumnezeu, întrucât Dumnezeu este Tot ceea ce există. De aceea, oamenii nu sunt şi nu pot fi separaţi unul de celălalt. Aceasta este o afirmaţie despre natura oamenilor.

Ar fi nepotrivit să ajungem la concluzia că ideea Lipsei de Unitate a fost o „idee rea”, care nu a servit scopului vostru. În realitate, ideea de separare a fost o idee binecuvântată, permiţând întregului să înţeleagă că el este suma părţilor sale şi chiar mai măreţ decât atât. Iluzia serveşte minunat scopului vostru, atunci când folosiţi iluzia ca pe o unealtă pentru a crea experienţă. 

Când uitaţi că separarea este o iluzie, vă imaginaţi că ea e starea reală de fapt. Iluzia nu mai creează experienţă, ea devine experienţă. Este ca şi când te-ai preface că eşti furios pentru a-l face pe celălalt să fie mai plin de solicitudine, iar apoi devii într-adevăr furios. Sau când te prefaci că te interesează cineva pentru a-l face pe altul gelos şi descoperi că interesul iluzoriu a devenit unul foarte real. Unealta devine experienţă.  Prin acest proces, aţi ajuns cu adevărat să credeţi că sunteţi separaţi; că Lipsa de Unitate este posibilă în cadrul câmpului unitar, pe care l-aţi numit Univers. Eu v-am descris Cea de-a Treia Iluzie ca fiind cea mai puternică dintre Iluzii, iar acesta este un adevăr. Ea a avut un impact enorm asupra experienţei voastre de zi cu zi. Mai mult decât atât, credinţa voastră în separare v-a condus la ideea că „nu este destul”. 

Când a fost numai Un Singur Lucru şi când aţi ştiut că voi sunteţi acel Singur Lucru, nu s-a pus niciodată problema că nu este destul. A fost destul din ceea ce eraţi voi. Dar, când aţi decis că există mai mult decât Un Singur Lucru, atunci (şi numai atunci) s-a putut vedea că nu era destul din celălalt lucru. Acest „celălalt lucru”, care voi credeţi că există, este tot ce constituie Viaţa. Dar voi sunteţi Viaţa, cât şi ceea ce este Viaţa – adică Dumnezeu, El Însuşi. 

Cu toate acestea, atâta timp cât vă închipuiţi că sunteţi separaţi de Dumnezeu, vă veţi închipui că sunteţi altceva decât este Dumnezeu – adică, decât Viaţa Însăşi. Puteţi crede că sunteţi ceea ce trăieşte, dar nu vă veţi imagina pe voi înşivă ca fiind Viaţa Însăşi. Această separare a lui Dumnezeu Însuşi de Viaţa Însăşi este ceea ce voi aţi numit alungarea din Grădina Edenului. Dintr-o dată, acolo unde există viaţă eternă, acum există moarte. 

Dintr-o dată, acolo unde exista abundenţă, acum nu este destul. Dintr-o dată, se pare că există multe aspecte ale vieţii care se luptă pentru Viaţa Însăşi. Acest lucru este imposibil în Realitatea Supremă, dar nu şi în imaginaţia voastră. Vă puteţi chiar imagina că voi vă aflaţi în plină competiţie – cu păsările, cu albinele, cu toate celelalte fiinţe vii şi cu toate fiinţele umane. Vă puteţi crea un coşmar în care tot ceea ce vă sprijină viaţa pare a o limita. În felul acesta, încercaţi realmente să subordonaţi ceea ce vă sprijină. Vi s-a dat un domeniu şi voi aţi hotărât că acesta înseamnă dominaţie. Aşa că aţi început cu adevărat un război cu natura şi cu ordinea naturală a lucrurilor. 

Aţi folosit ştiinţa şi tehnologia pentru a manevra şi manipula natura şi a o face să se supună voinţei voastre. Distrugeţi cu încetul întreaga natură aşa cum este ea de fapt, într-o încercare de a trăi experienţa de voi înşivă aşa cum deja sunteţi voi de fapt. Voi sunteţi deja ceea ce vă străduiţi să fiţi – eterni, neîngrădiţi şi una cu totul – dar nu vă amintiţi acest lucru. Prin urmare, vă străduiţi să supuneţi Viaţa, pentru ca să aveţi o Viaţă mai abundentă. Şi nici măcar nu vedeţi ce faceţi. 

Viaţa devine singurul numitor comun. Toată lumea vrea Viaţă şi lucrurile care sprijină Viaţa. Iar datorită faptului că voi credeţi că sunteţi mai mulţi şi nu doar unul, vă este teamă că s-ar putea să nu existe suficientă Viaţă. Din această frică creaţi voi următoarea realitate imaginată: moartea. 

O viaţă despre care credeaţi că ar fi eternă (până când nu v-aţi imaginat că sunteţi separaţi, niciodată nu v-a dat prin minte că nu veţi „fi” întotdeauna) – acum pare a avea un început şi un sfârşit. Aceasta este Iluzia Lipsurilor, manifestată la cel mai înalt nivel. Experienţa vieţii voastre care începe şi se termină nu este, în realitate, nimic altceva decât începutul şi încheierea ideii despre voi înşivă ca fiind „separaţi”. E posibil ca, la nivel conştient, să nu ştiţi aceasta. La un nivel mai înalt, acest lucru este întotdeauna clar.  Acolo, la acest nivel mai înalt, căutaţi voi să puneţi capăt experienţei separării, să vă amintiţi vouă înşivă că aceasta este o iluzie pe care voi aţi creat-o.  Deşi v-am mai spus-o de multe ori, acum e un moment potrivit să discutăm încă o dată de ce anume aţi creat-o.

Aţi creat Iluzia Lipsei de Unitate pentru a trăi experienţa realităţii Unimii. Puteţi trăi această experienţă, numai atunci când sunteţi în afara realităţii. Când sunteţi parte din întreg, nu puteţi trăi experienţa de voi înşivă ca fiind întregul, deoarece nu există nimic altceva. Iar în absenţa a ceea ce voi nu sunteţi, ceea ce sunteţi nu există.

În absenţa a ceva rece, ceva cald nu există, în absenţa a ceva înalt, ceva scund nu există. Dacă totul este scund, atunci nimic nu este scund, deoarece „scund” nu există ca ceva ce poate fi cunoscut. El poate exista ca un concept, dar nu este un concept care să poată fi trăit direct ca experienţă. El poate fi numai o idee – niciodată realitatea ta trăită ca experienţă. Tot aşa, în absenţa Lipsei de Unitate, unitatea nu există.

Dacă totul este trăit ca experienţă ca fiind unit, atunci nimic nu poate fi trăit ca experienţă ca fiind unit, deoarece „unitatea” nu există ca experienţă separată. Nu este ceva ce poate fi cunoscut. Ea poate exista ca un concept, dar nu este un concept pe care să-l poţi trăi direct ca experienţă. El poate fi numai o idee – niciodată realitatea ta trăită ca experienţă. În acest context, tu nu te poţi cunoaşte pe tine însuţi, ca Cine Eşti Tu cu Adevărat. Dar dorinţa noastră este să ne cunoaştem pe noi înşine ca Cine Suntem Noi cu Adevărat. Prin urmare, trebuie să creăm, în primul rând, experienţa lui Cine Nu Suntem.Întrucât nu putem crea această experienţă în Realitatea Supremă, trebuie să o facem prin iluzie. În acest mod putem cunoaşte ce este aşa cu adevărat şi ne putem bucura şi veseli întru acesta. În acest mod putem trăi experienţa lui Cine Suntem Noi cu Adevărat. Totul în Toate. Singurul şi Unicul. Noi suntem Ansamblul Colectiv, Realitatea Singulară în Forme Multiple – care a luat Forme Multiple pentru ca noi să putem vedea şi trăi ca experienţă splendoarea Realităţii Singulare. 

Aceasta este o explicaţie simplă a scopului relativităţii, explicaţie pe care v-am dat-o de mai multe ori în decursul dialogului nostru. Am repetat-o aici, pentru ca voi să o înţelegeţi complet, ca să vă treziţi din visul vostru. Până când nu vă treziţi din visul vostru, Iluzia Lipsei de Unitate cu Viaţa va crea o nevoie clar percepută de supravieţuire. Înainte de separare, voi nu v-aţi pus niciodată la îndoială supravieţuirea. Numai atunci când v-aţi îndepărtat de Viaţă (de Mine) şi v-aţi imaginat ca fiind separaţi, numai atunci Viaţa Însăşi a devenit ceva care „nu era destul”. Aţi început să luaţi decizii în legătură cu ceea ce simţeaţi că trebuia să faceţi ca să supravieţuiţi – ca să aveţi mai multă viaţă. 

Acesta a devenit scopul vostru primordial, noul vostru instinct primar. Aţi început chiar să credeţi că motivul pentru care vă împerecheaţi cu alţii era pentru a vi se garanta supravieţuirea voastră ca specie. Aţi pierdut din vedere faptul că vă împerecheaţi ca răspuns la singurul instinct real – care este dragostea. 

Aţi numit noul vostru instinct primar, Instinct de Supravieţuire, pornind de la ideea că s-ar putea să nu supravieţuiţi. Această idee este falsă, deoarece supravieţuirea voastră este garantată pe vecie – şi chiar mai mult decât atât. Dar voi nu vă amintiţi asta şi, prin urmare, nu credeţi că există destulă Viaţă – dat fiind faptul că sunt atât de multe aspecte din viaţă care intră în competiţie pentru ea.

Şi, într-adevăr, în felul acesta vedeţi voi lucrurile. Vă imaginaţi că sunteţi în competiţie pentru Viaţa Însăşi cu tot „ceea ce formează Viaţa”. Sunteţi în competiţie cu propriul vostru sine, ca să obţineţi mai mult din sinele vostru. Credinţa voastră în Lipsuri v-a dus chiar la concluzia că nu este destul Dumnezeu. Nu numai că nu este destulă Viaţă (ceea ce voi traduceţi prin credinţa în moarte) şi nu numai că nu este destul din ceea ce formează Viaţa (ceea ce voi traduceţi prin credinţa în Lipsuri), dar nu există destul nici măcar din Ceea Ce A Creat Viaţa (ceea ce voi traduceţi prin credinţa într-un Dumnezeu limitat). 

Dat fiind faptul că toate aceste lucruri sunt limitate, trebuie să intraţi în competiţie pentru ele. Din cauza acestei credinţe vă distrugeţi planeta şi pe voi înşivă. Vă distrugeţi pe voi înşivă chiar şi în cadrul competiţiilor pentru Dumnezeu – competiţii pe care le numiţi religii. În cadrul competiţiei voastre bolnave pentru Dumnezeu, v-aţi omorât unii pe alţii – uneori aţi încercat chiar să anihilaţi civilizaţii întregi. 

Nu recunoaşteţi că faceţi aceste lucruri, deoarece a le recunoaşte ar însemna să acceptaţi că s-ar putea să existe ceva nepotrivit în modul în care vedeţi voi viaţa şi lumea – şi, în special, în modul în care-L vedeţi pe Dumnezeu – iar acest lucru nu sunteţi în stare să-l faceţi. O astfel de recunoaştere ar cere o smerenie enormă, dar smerenia nu constituie acum o parte importantă din filozofia sau teologia planetei voastre. Teologiile voastre, în special, sunt cele mai arogante, pretinzând şi proclamând că au toate răspunsurile – nemailăsând loc la nicio întrebare şi neacceptând niciun dubiu. 

Cu toate acestea, ceva nu funcţionează în cadrul acestor credinţe. Ideea că nu este destul – nu este destul Dumnezeu, nu este destul din ceea ce formează Viaţa, nu este destul din Viaţa însăşi – a dus la mai mult decât o simplă competiţie. A dus la reprimare brutală, la oprimare şi la Oprimare masivă. Religiile au reprimat întrebările cinstite şi directe, guvernele i-au suprimat pe dizidenţi şi, ca urmare, milioane de oameni trăiesc în deprimare – atât economică, cât şi psihologică. Toate acestea provin din ideea că Lipsurile Există – deoarece îmbelşugarea ar rezolva totul. 

Dacă voi aţi crede că există destul, nu ar mai fi comportamente autodistructive, luptă pentru resurse, ciorovăieli în privinţa lui Dumnezeu. Dar nu este destul. Acest lucru vă este clar. Dar, dacă nu este destul, cum ajungem să obţinem destul? Cum poate fi asigurată su-pravieţuirea fără omoruri şi ciorovăieli? Fără discuţie că există un defect la Cea de-a Patra Iluzie. Acesta ar fi scos la iveală ideea că Lipsurile sunt false, dar oamenii ştiau, la un nivel foarte profund, că nu puteau să renunţe la Iluzie, deoarece, atunci, s-ar fi pus capăt la ceva foarte important. Iarăşi aveau dreptate. Dar, iarăşi au făcut o greşeală. În loc de a vedea Iluzia ca pe o iluzie şi de a o folosi pentru scopul pentru care a fost creată, ei s-au gândit că trebuia să îi îndrepte defectul. 

Astfel, prin îndreptarea defectului din Cea de-a Patra Iluzie, a luat naştere cea de-a Cincea Iluzie.”

Sursa  – Comuniune cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch

Lasă un răspuns