Prima Iluzie – NEVOIA EXISTĂ
”Aceasta nu este numai Prima Iluzie, ci şi cea mai importantă. Toate celelalte iluzii se bazează pe ea. Tot ceea ce aţi trăit în mod curent ca experienţă în viaţă – tot ceea ce simţiţi clipă de clipă – îşi are rădăcinile în această idee şi în gândurile voastre legate de ea. Nevoia este non existentă în Univers. Este nevoie de ceva, numai atunci când se așteaptă un anumit rezultat. Universul nu aşteaptă un rezultat anumit. Universul este rezultatul. Nevoia este, de asemenea, non existentă în mintea lui Dumnezeu. Dumnezeu ar avea nevoie de ceva, numai dacă ar aştepta un anumit rezultat. Dumnezeu nu aşteaptă niciun rezultat. Dumnezeu este cel care produce toate rezultatele. Dacă Dumnezeu ar avea nevoie de ceva pentru a obţine un rezultat, de unde ar lua Dumnezeu acest lucru? Nu există nimic care să existe în afara lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tot Ceea Ce Este, Tot Ceea Ce A Fost şi Tot Ceea Ce Va Fi Vreodată. Nu există nimic din ceea ce există care să nu fie Dumnezeu.
Aţi putea reţine mai bine această idee, dacă folosiţi cuvântul „Viaţă”, în locul cuvântul lui „Dumnezeu”. Cele două cuvinte pot fi folosite unul în locul altuia, astfel încât nu schimbaţi înţelesul; vă amplificaţi doar puterea de înţelegere. Nu există nimic din ceea ce este, care să nu fie Viaţă. Dacă Viaţa ar avea nevoie de ceva pentru a se obţine un rezultat, de unde ar lua Viaţa acest lucru? Nu există nimic în afara Vieţii. Viaţa este Tot Ceea Ce Este, Tot Ceea Ce A Fost şi Tot Ceea Ce Va Fi Vreodată. Dumnezeu nu are nevoie de nimic ca să se manifeste, în afară de ceea ce se manifestă. Viaţa nu are nevoie de nimic ca să se manifeste, în afară de ceea ce se manifestă. Universul nu are nevoie de nimic ca să se manifeste, în afară de ceea ce se manifestă. Aceasta face parte din natura lucrurilor. Aşa stau lucrurile, nu aşa cum v-aţi imaginat voi. În imaginaţia voastră, voi aţi creat idea de Nevoie din experienţa care v-a arătat că, pentru ca să supravieţuiţi, aveţi nevoie de anumite lucruri. Să presupunem că nu v-ar păsa dacă trăiţi sau muriţi. În acest caz, de ce anume aţi avea nevoie? De absolut nimic. Să presupunem că v-ar fi imposibil să nu trăiţi. De ce anume aţi avea atunci nevoie? De absolut nimic. Iată, acum, adevărul despre voi: Este imposibil ca voi să nu supravieţuiţi. Nu se poate să nu trăiţi. Problema nu se pune dacă veţi trăi, ci cum. Adică, ce formă veţi lua? Care va fi experienţa voastră? Adevăr vă spun Eu vouă: Nu aveţi nevoie de nimic pentru ca să supravieţuiţi. Supravieţuirea voastră este garantată. V-am dat viaţă veşnică şi nu v-am luat-o niciodată înapoi. S-ar putea ca, atunci când auziţi cuvintele astea, să spuneţi că supravieţuirea e una şi fericirea e cu totul altceva. S-ar putea să vă gândiţi că aveţi nevoie de ceva pentru ca să supravieţuiţi fiind fericiţi – că puteţi fi fericiţi numai în anumite condiţii. Acest lucru nu este adevărat, doar voi aţi crezut că este. Şi, deoarece credinţa produce experienţă, voi aţi trăit experienţa vieţii în acest mod şi, prin urmare, v-aţi imaginat un Dumnezeu care şi El trebuie să trăiască experienţa Vieţii în acelaşi mod. Dar acesta nu este un adevăr, nici când e vorba de Dumnezeu şi nici când e vorba de voi. Singura diferenţă este că Dumnezeu ştie acest lucru. În momentul în care şi voi veţi şti aceasta, veţi fi asemeni lui Dumnezeu. Veţi fi stăpânii vieţii voastre şi întreaga voastră realitate se va schimba. Iată un mare secret: Fericirea nu este creată ca rezultat al unor anumite condiţii. Anumite condiţii sunt create ca rezultat al fericirii. Iată o afirmaţie importantă şi care trebuie repetată.
Fericirea nu este creată ca rezultat al unor anumite condiţii. Anumite condiţii sunt create ca rezultat al fericirii. Aceeaşi afirmaţie este adevărată şi în cazul tuturor celorlalte stări de a fi. Dragostea nu este creată ca rezultat al unor anumite condiţii. Anumite condiţii sunt create ca rezultat al dragostei. Compasiunea nu este creată ca rezultat al unor anumite condiţii. Anumite condiţii sunt create ca rezultat al compasiunii. Abundenţa nu este creată ca rezultat al unor anumite condiţii. Anumite condiţii sunt create ca rezultat al abundenţei. Înlocuiţi cu orice stare de a fi pe care v-o puteţi imagina. În toate cazurile va fi adevărat că Starea de A Fi precede experienţa – şi o produce. Deoarece nu aţi înţeles aceasta, v-aţi imaginat că, pentru ca voi să fiţi fericiţi, anumite lucruri trebuie să apară – şi v-aţi imaginat, de asemenea, un Dumnezeu pentru care este valabil acelaşi lucru. Dar dacă Dumnezeu este Cauza Primordială, ce anume se poate întâmpla care să nu fie de la început provocat de către El? Iar dacă Dumnezeu este Atotputernic, ce anume se poate întâmpla, ceva ce să nu fie ales de către El?
E posibil, oare, ca ceva să apară şi Dumnezeu să nu-l poată opri? Iar dacă Dumnezeu alege să nu-l oprească, evenimentul respectiv nu este ceva ales de El? Bineînţeles că este. Dar de ce ar alege Dumnezeu să se întâmple anumite lucruri, care L-ar face să fie nefericit? Răspunsul este unul pe care voi nu-l puteţi accepta. Nu există nimic care să-L facă nefericit pe Dumnezeu. Nu puteţi crede aceasta, deoarece o asemenea credinţă v-ar pretinde să credeţi într-un Dumnezeu care nu are nevoie de nimic şi care nu judecă pe nimeni – şi nu vă puteţi imagina un astfel de Dumnezeu. Motivul pentru care nu vă puteţi imagina un astfel de Dumnezeu este că nu vă puteţi imagina o astfel de fiinţă umană. Nu credeţi că voi puteţi trăi în acest fel – şi nu vă puteţi imagina un Dumnezeu care este mai măreţ decât voi. Când veţi ajunge să înţelegeţi că puteţi trăi în felul acesta, veţi şti tot ceea ce este de ştiut în legătură cu Dumnezeu. Veţi şti că a doua afirmaţie este corectă. Dumnezeu nu este mai măreţ decât voi. Cum ar putea să fie? Dumnezeu este Ceea Ce Sunteţi Voi, iar voi sunteţi Ceea Ce Este Dumnezeu. Iar voi sunteţi mai măreţi decât credeţi. Maeştrii ştiu acest lucru. Chiar acum, pe planeta voastră există Maeştri care ştiu acest lucru. Aceşti Maeştri vin din multe tradiţii, religii şi civilizaţii, dar au cu toţii un lucru în comun. Nu există nimic care să-i facă nefericiţi pe Maeştri. La începuturile civilizaţiilor voastre primitive, majoritatea oamenilor nu erau în stare de Maestru. Singura lor dorinţă era să evite nefericirea sau durerea. Conştienţa lor era prea limitată ca să înţeleagă că durerea nu produce în mod obligatoriu nefericire, aşa că strategia lor de viaţă a fost construită pe ceea ce mai târziu a fost numit Principiul Plăcerii. Ei s-au îndreptat înspre ceea ce le făcea lor plăcere şi s-au îndepărtat de ceea ce-i lipsea de plăcere (sau le provoca durere).
Astfel s-a născut Prima Iluzie, idea că Nevoia Există. Aceasta a fost ceea ce s-ar putea numi prima greşeală. Nevoia nu există. Ea este o ficţiune. În realitate, nu aveţi nevoie de nimic ca să fiţi fericiţi. Fericirea este o stare de spirit. Primii oameni nu au fost capabili să înţeleagă acest lucru. Din cauză că simţeau că aveau nevoie de anumite lucruri pentru a fi fericiţi, au presupus că acelaşi adevăr este valabil pentru întreaga Viaţă. În această presupunere, ei au inclus acea parte din Viaţă pe care au ajuns s-o înţeleagă ca fiind o Putere Mai Mare – o putere pe care generaţii la rând au conceptualizat-o ca fiind o fiinţă vie căreia i-au dat o mare varietate de nume, printre care Allah, Iahve, Iehova şi Dumnezeu. Pentru primii oameni nu a fost greu să construiască o putere mai mare decât ei înşişi. Ba chiar, era necesar. Era nevoie de o explicaţie pentru ceea ce li se întâmpla, lucruri asupra cărora nu aveau niciun fel de control. Greşeala în acest caz nu era în a presupune că există ceva care arăta ca Dumnezeu (puterea combinată şi energia combinată a lui Tot Ceea Ce Există), ci în presupunerea că această Putere Totală şi Energie Completă ar putea avea nevoie de ceva; că Dumnezeu era, într-un fel sau altul, dependent de ceva sau de cineva pentru a fi fericit, satisfăcut, complet şi împlinit. Este ca şi cum ai spune că Plinul nu este plin, că are nevoie de ceva pentru a-l face să fie plin. Era o contradicţie în termeni – dar ei nu puteau să o vadă. Mulţi nu o văd nici în ziua de astăzi. În urma creării unui Dumnezeu dependent, oamenii au imaginat o legendă care spune că Dumnezeu are un plan ascuns. Cu alte cuvinte, există anumite lucruri pe care le vrea şi are nevoie ca ele să apară, cât şi moduri în care ele trebuie să apară pentru ca Dumnezeu să fie fericit. Oamenii au redus această legendă la un mit care s-a cristalizat ca: Facă-se Voia Ta.
Ideea voastră că Eu aş avea o Voie v-a forţat, apoi, să încercaţi să vă imaginaţi care ar fi Voia Mea. În cadrul acestui proces, a devenit repede foarte clar că neamurile nu cădeau de acord în această privinţă. Nu toată lumea ştia sau era de aceeaşi părere asupra a ceea ce însemna Voia lui Dumnezeu şi nu toată lumea putea să facă Voia lui Dumnezeu. Cei mai inteligenţi dintre voi au folosit acest mod raţional de a gândi, pentru a explica de ce vieţile unor oameni păreau că funcţionează mai bine decât ale altora. Atunci aţi impus o nouă întrebare: Cum era cu putinţă să nu se facă Voia lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu era Dumnezeu? Devenise clar că există un defect în acea Primă Iluzie. Acesta ar fi trebuit să arate că idea de Nevoie era falsă. Dar oamenii ştiau, la un nivel foarte profund, că ei nu puteau să renunţe la Iluzie, deoarece, atunci, s-ar fi pus capăt la ceva foarte important. Şi aveau dreptate. Dar, au făcut o greşeală. În loc de a vedea Iluzia ca pe o iluzie şi de a o folosi pentru scopul pentru care a fost creată, ei s-au gândit că trebuia să îi îndrepte defectul. Astfel, prin îndreptarea defectului din Prima Iluzie, a luat naştere Cea de-a Doua Iluzie.”
Sursa – Comuniune cu Dumnezeu – Neale Donald Walsch
