Călăuzire intuitivă pentru luna IANUARIE cu ajutorul cărților oracol. Am folosit 5 seturi: Archangel Raphael Healing Cards – Doreen Virtue, Arhanghelul Gabriel Cărți Oracol – Doreen Virtue, Mary, Magical Mermaids and Dolphins Oracle Cards – Doreen Virtue, Divine Abundance – Tosha Silver și Mesaje de la Arhangheli – Delia Mureșan.
Atmosfera generală
Luna ianuarie 2023 vine cu o carte de apă – Pajul de apă, o energie feminină, care ne face să fim extrem de sensibili iar intuiția este foarte activă încât putem percepe absolut orice. Trebuie să fim atenți să nu socializăm foarte mult pentru că putem percepe foarte ușor emoțiile celorlalți și acest lucru ne poate destabiliza ușor. Ca și recomandare ar fi ca în momentul în care mergem în locuri publice unde sunt multe persoane, fie că este la metrou, fie că este la aeroport, să ne închidem chakra coroanei pentru a nu prelua din energiile celorlalți.
Există o sensibilitate foarte mare în ianuarie și vom avea tendința de a căuta oameni care să ne înțeleagă, cu care să împărtășim din ideile noastre dar trebuie să fim atenți cui ne deschidem pentru că nu toți vor fi dispuși să ne susțină și să fie sinceri cu noi.
Creativitatea va fi la cote înalte în această lună și putem să ne apucăm să scriem, să cântăm, să pictăm, cei care nu au asemenea abilități pot să își noteze toate ideile creatoare care le vin pentru că toți suntem inspirați divin.
Să fim atenți la persoanele care intră în viața noastră în această lună, așa cum am spus și mai sus, poate să fie o persoană care nu este foarte sinceră și anume să spună una și să facă alta, dar poate fi și o persoană care ne susține.
Toate relațiile noastre trebuie să treacă la nivelul următor și vom resimți asta și cu un termen limită, mai concret, dacă ești într-un mediu care nu este potrivit pentru tine va fi necesar să iei niște decizii și să lași în urmă ceea ce este de lăsat în urmă.
Această lună vine cu provocări pe relații, pe emoții și cu amplificarea abilităților extra-senzoriale, o intuiție puternică, o cunoaștere puternică și dacă ne conectăm la asta, o să fie fantastic.
Fiind instabili emoțional, pentru că așa o să părem, când suntem sus, când suntem jos, când înțelegem, când nu mai înțelegem, Arhanghelul Mihail ne avertizează să fim atenți la decizii, să nu le luăm în grabă, să cântărim ceea ce spunem și facem. Ar fi indicat să avem încredere în intuiția noastră.
Arhanghelul Mihail ne recomandă să ne detașăm, să facem un pas în spate și să zicem: Doamne, ocupă-te Tu, protejează-mă pentru că eu las lucrurile să curgă așa cum este mai bine pentru mine!
Cartea suplimentară din setul The Shaman’s Dream este foarte interesantă, este cartea Îngerul căzut și ne vorbește despre acel ego căruia putem să îi dăm puterea, să ne considerăm mai speciali doar pentru că avem mai activă intuiția sau poate avem o percepție mai clară decât alții și nu ne mai interesează nimeni și nimic din jurul nostru. Să fim atenți să nu ne separăm de ceilalți, noi trebuie să fim uniți.
Este o lună care ne dă curaj, indiferent prin ce trecem putem reuși, adică avem resurse nelimitate și ne putem descurca indiferent dacă cineva mai este sau nu în viața noastră sau dacă pierdem ceva. Ne așteptăm la miracole pentru că știm că avem protecție divină. Înțelegem că dacă ne urmăm sufletul, dacă îi onorăm intențiile ne va fi bine. Pentru că pe moment o să simțim că ni se dărâmă lumea este bine să ne gândim că tot ce a fost mai greu a trecut, că obstacolele au fost depășite. Abia după o vreme vom înțelege că tot ceea ce am experimentat a fost spre binele nostru cel mai înalt.
În prima jumătate a lunii
În prima jumătate a lunii, până pe 11 ianuarie simțim nevoia de eliberare. Parcă totul ne strânge, parcă nu mai avem aer, nu mai ne putem exprima așa cum suntem. Clar ceva nu este în regula și acel ceva va ieși la suprafață. Putem face o criză din nimic doar așa vom înțelege că este momentul să privim unde ne doare, să acceptăm situația și apoi să facem ceva în acel sens. Nu putem fi acum superficiali ci este momentul în care trebuie să privim adânc în sufletul nostru și să ne abandonăm Voinței lui Dumnezeu. Pentru a ne renaște trebuie să “murim” iar acum putem simți că anumite părți din nou sunt pregătite să moară tocmai pentru a ne ajuta pe noi, ca întreg, să ne regăsim și să renaștem.
În partea doua a lunii
Din 12 până pe 20 ianuarie este momentul să ne luăm soarta în mâini. Să fim hotărâți ce vrem, să știm care este planul pentru perioada următoare, fără a ne arunca cu capul înainte dar și fără a analiza lucrurile prea mult. Putem începe proiecte noi, putem să ne hotărăm să începem ceva pe cont propriu, putem începe o nouă colaborare, putem promova etc. Clar avem toate resursele necesare, nu avem nicio scuză și este important să ne deschidem spre oportunitățile care ne apar în cale. Ni se va cere să dăm totul, nu mai merge să facem lucrurile să fie făcute, trebuie să ne dedicăm 100%. Ni se cere prezență și asumare. Pentru că este posibil să punem multă presiune pe noi este posibil să avem parte de diverse avertismente de la corpul nostru fizic. Așadar să nu uităm să fim atenți la nevoile lui și chiar să căutăm soluții în medicina alternativă.
În ultima parte a lunii
Din 21 ianuarie până la finalul lunii tema va fi autenticitatea. Multe persoane își vor arăta adevărata față dar și fiecare dintre noi va fi provocat să se dezbrace de toate măștile și să se arate așa cum este. Clar putem avea parte de tot felul de dezamăgiri dar pe termen lung înțelegem că așa a fost cel mai bine pentru noi. Tendința noastră va fi să ne închidem inima și va fi necesar să facem fix opusul: să ne deschidem inima și să simțim toate emoțiile, să învățăm să stăm cu ele, să le consumăm, să le mulțumim, să le alchimizăm. Vom simți această perioadă ca pe un detox necesar dar nu tocmai plăcut.
Ne așteaptă o lună ianuarie care vine cu un val de emoții care par că ne copleșească și nu mai înțelegem nimic. Putem intra întâi într-o stare de confuzie, ca apoi să fim nevoiți să luăm decizii, să spunem da oportunităților și mai ales să fim autentici. Cu cât recunoaștem mai repede ce avem de făcut, unde ne călcăm pe suflet și cu cât acționăm mai repede cu atât ne va fi mai ușor. Și să ne amintim că uneori trebuie să fie întâi greu că apoi să fie ușor.
Cred în rezolvări magice!
Doamne ajuta!
Delia