Mesajul îngerilor pentru luna IULIE 2025
Călăuzire intuitivă pentru luna IULIE cu ajutorul cărților oracol. Am folosit 5 seturi: Îngerii te iubesc cărți oracol – Delia Mureșan, Divine Abundance – Tosha Silver, Oracle of the Fairies – Karen Kay, Rugăciuni către îngeri – Kyle Gray și Mesaje de la Arhangheli – Delia Mureșan.
Atmosfera generală
Prima carte de apă vine în luna iulie, Șapte de Apă. Este o carte care ne invită să ne echilibrăm energetic și emoțional lucrând cu chakrele. Este o perioadă în care trebuie să luăm o decizie complexă, importantă și care va avea un impact pe toate planurile din viața noastră. Dar, pentru a nu fi influențați, pentru a nu face lucrurile din frică, înainte de a lua decizia trebuie să ne echilibrăm. De asemenea, trebuie să ne documentăm, să cerem ca informațiile de care avem nevoie să ni se aducă în cale. Este important să fim conștienți de consecințele deciziei pe care urmează să o luăm. Poate să fie o decizie care să îi influențeze pe cei din jur și atunci ne gândim mai mult la ei decât la noi, sau poate această decizie ne poate pune la început într-o lumină nefavorabilă. Însă, orice decizia am lua și oricum este ea privită de cei din jur, până la urmă va fi decizia cea mai potrivită pentru toate persoanele implicate, știm că dacă nouă ne este bine și la ceilalți le va fi bine. Este important să luăm taurul de coarne, să nu mai amânăm. dar să fim centrați când facem asta.
Cartea completare de la Arhanghelul Mihail în iulie ne spune să mergem înainte fără frică. Este important să avem curaj, încredere, să ne aliniem gândurile și acțiunile în direcția iubirii și scopului nostru în această lume. Decizia pe care noi trebuie să o luăm în această lună ne va alinia cu ceea ce noi avem de făcut, ne va pune pe cale și vom fi exact acolo unde ne vrea Dumnezeu.
Cartea din setul The Shaman’s Dream (Visul Șamanului) ne vorbește despre adaptabilitate. Va fi nevoie să fim flexibili, să ne ajustăm pentru că după acea decizie vor ieși diverse situații la suprafață. Trebuie să renunțăm la modul în care credeam că trebuie să se întâmple lucrurile și să vedem ce putem face în situația dată. Clar în iulie ne punem pe direcție și până ne stabilizăm trebuie să fim flexibili și să avem răbdare cu noi.
Este o lună în care vom avea momente de trezire, momente care ne vor face să facem un pas înapoi. Ca atunci când îți ții respirația ca apoi să ai curaj să faci ce ai de făcut. Conștientizăm că nu mai putem să ne mințim, să facem să fie bine și înțelegem că ce funcționează pentru alții nu funcționează și pentru noi. Acum trebuie să ne alegem CALEA, care este unică, iar noi o descoperim pas cu pas. Este necesar să ne desprindem de ce ne ține pe loc și să ne urmăm steaua. O să fim acuzați pentru alegerile pe care le facem, însă este necesar să ne fim fideli nouă, să ne onorăm angajamentele și ne bucurăm de fiecare experiență.
În prima jumătate a lunii
În prima jumătate a lunii, până pe 11 iulie trecem prin tot felul de stări, pare că nu ne găsim locul, că totul ne copleșește, suntem confuzi și vrem o pauză, de genul “Opriți planeta – vreau să cobor”. Ni se pare că suntem mereu testați și nu se mai termină cu nebunia. Însă, soluția este la noi, este momentul să privim dincolo de aparențe. Probabil ni se transmite că nu suntem în locul potrivit sau ceea ce facem nu este neapărat pentru noi. Ceea ce trăim acum este de fapt o reconfigurare de traseu. Este bine să nu forțăm lucrurile, să vedem ce merge, ce nu merge, ce ne face fericiți și ce ne trage în jos. Este momentul să ne oferim iubirea și compasiunea pe care o cerem în exterior. Este necesar să concediem victima din noi, să ne detașăm de orice ne trage în jos și să facem alte alegeri. Este important să cerem ajutorul, atât ajutorul divin cât și a celor din jur care ne pot susține să ne luăm vălul de pe ochi. Da, poate interveni frica de a pierde, dar este necesar să o confruntăm. Nu vom fi pe placul tuturor, trebuie însă să strălucim chiar dacă alții se vor simți intimidați de lumina și puterea noastră. Hai că putem!
În partea doua a lunii
Din 12 până pe 24 iulie tot căutăm echilibru, încă pășim pe cioburi și ne este greu să vedem partea plină a paharului. Tendința este să ne închidem în noi, să ne izolăm însă este important să ne deschidem inima, să fim vulnerabili și să vedem lucrurile așa cum sunt, nu așa cum am vrea ele să fie. Să nu uităm să respirăm, să facem lucruri care ne ridică vibrația, echilibrul este necesar. Altfel vom avea tendința de a ne sacrifica și nu asta ni se cere. Trebuie doar să credem că merităm tot ce e mai bun și să acționăm în consecință. Vor veni confirmări de unde ne așteptăm mai puțin.
În ultima parte a lunii
Din 24 iulie până la finalul lunii va fi nevoie să acceptăm ce nu putem schimba și să schimbăm ce putem. Știm ce avem de făcut, doar trebuie să acționăm. Vom simți cum suntem revigorați de o energie nouă care ne dă putere, încredere și credință. Înțelegem că suntem într-un proces de transformare, că deja ce a fost mai greu a trecut, provocările acum ni se par floare la ureche, iar calea este liberă. Nu a fost ușor, dar am reușit! Acesta trebuie să fie sentimentul de final de lună. Merităm un premiu.
Ne așteaptă o lună care ne scoate mult din zona de confort, mai ales că nu trebuie să mai facem lucruri pentru alții, ci pentru noi. Nu din egoism, ci din chemare. Suntem chemați să ne asumăm calea și cine trebuie să rămână va rămâne, iar cine trebuie să plece va pleca. Va fi o lună test, dar pe care sunt convinsă că o să o trecem cu brio, pentru că avem ajutorul îngerilor.
Sunt cea mai bună versiune a mea!
Doamne ajută!
Delia