Atelier cu Arhanghelul Raguel, 2 Iunie 2020
150.00 lei
Cumpără acest bilet pentru a putea participa la ATELIERUL ONLINE cu Arhanghelul Raguel. După confirmarea plății vei primi 1 email automat cu linkul de înscriere la atelier. Dă click pe el și finalizează înscrierea, iar apoi vei mai primi 1 email cu linkul și parola de atelier, pe care le poți folosi Marți, 2 Iunie, la ora 19:00. Abia așteptăm să ne vedem online!
Descriere
Atelier cu Arhanghelul Raguel – Marți, 2 Iunie 2020, orele 19.00
Numele lui înseamnă „Prietenul lui Dumnezeu” și este un arhanghel care se ocupă de relații. El aduce armonie și dreptate divină în toate relațiile noastre.
Avem nevoie să ne aliniem cu cine suntem acum, iar relațiile noastre este important să treacă la un alt nivel. Așadar vine Arhanghelul Raguel să aducă pace și echilibru. Să nu uităm însă că dreptatea divină de multe ori nu este aceeași cu dreptatea pe care o considerăm noi, așa că Raguel ne ajută să ne aliniem de fapt cu Voia Divină.
Un alt rol al Arhanghelul Raguel este să rezolvăm conflictele pe care le avem, să ne impunem respectul, să știm să spunem NU, să nu mai facem compromisuri călcând pe sufletul nostru. Tot el ne ajută să ne eliberăm de vinovăție și să ne iertăm atunci când credem că am greșit sau am încălcat liberul arbitru al unei alte persoane.
Da, trebuie să recunoaștem: relațiile sunt complicate însă ca să putem să le înțelegem cu adevărat avem nevoie de înțelepciune și echilibru. Abia atunci înțelegem de ce au fost necesare anumite experiențe în viața noastră.
Așadar dacă vrei să rezolvi un anumit conflict, dacă ai nevoie de dreptate divină, dacă vrei să aduci armonie în relațiile tale sau pur și simplu vrei să înveți mai multe despre acest minunat Arhanghel, te aștept cu drag la un atelier pentru sufletul tău.
Cu drag,
Delia
Înregistrează-te accesând acest link.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.