Am putea face un grup ca si la Acoolicii Anonimi in care sa ne ridicam in picioare cei “suferinzi” de “Scenarita” si sa ne asumam aceasta “povara”. Mai recunoaste cineva? 🙂
In viata nu numai ca mi-am creat nenumarate povesti, dar am ajuns si sa le traiesc. Ca doar stiti bine ca de ceea ce va este frica nu scapati. De unde vin aceste povesti? Cum le cream? Care este mecanismul pe care se bazeaza ele si mai ales cum ne tratam?
Sa va spun ce fac eu. Neale Donald Walsch mi-a dat o noua perspectiva asupra modului in care eu gestionam schimbarea pentru ca scenarita la mine intervenea in momentul in care eram “speriata” de ceea ce urma sa se intample si nu “controlam” situatia. Orice iesire din zona de confort avea si scenariul de rigoare. Tot acest scenariu era creat de minte, o minte care se agata pentru ca eu sa raman intr-o zona confortabila sau o frica care ma indemna sa gasesc tot felul de justificari, scuze pentru a crea o poveste care de fapt era o realitate distorsionata.
Asteptari
Avand acea poveste in minte, ne cream anumite asteptari, iar asteptarile aduc doar nefericire. Spre exemplu, esti nemultumit de relatia ta cu seful si crezi ca seful tau are ceva cu tine si aici poti sa “tricotezi” 1001 de motive.
Faci un scenariu apoi, prin intermediul acestui scenariu, il testezi pe seful tau daca are sau nu ceva cu tine. Ii pui “capcane” la care de cele mai multe ori nu reactioneaza, asta pentru ca tu te bazezi pe o realitate distorsionata. Insa daca vei continua in aceasta poveste seful tau chiar va avea ceva cu tine, si pe buna dreptate. 🙂
Si tu vei ajunge la concluzia: “AHA, stiam eu, simteam eu!” Adevarul gol golut este ca tu ai creat toata aceasta situatie.
Responsabilitate
Ne place sa traim intr-o realitate distorsionata pentru ca ne este frica sa vedem adevarata realitate, pentru ca ne este teama sa ne asumam responsabilitatea asupra propriei vieti, pentru ca avem pe cine sa dam vina.
Vrem sa traim, vrem sa fim prezenti dar cu toate acestea traim in povestile noastre si in realitati distorsionate, fabricate de mintea noastra. Pornim de aici si avem asteptari de genul: sa ne dam seama ce vrem de la viata, sa ne identificam misiunea pe lumea asta, sa avem relatia dorita, sa fim prezenti, etc. Pai n-ai cum daca nu te tratezi de scenarita si incetezi sa te mai minti. Este ca si cum vrei sa cresti o floare dupa ce i-ai rupt radacinile.
Cum ne trezim?
Ok… ma puteti intreba cum ne tratam? Ia un eveniment din viata ta si fii constient de datele si informatiile concrete pe care le ai legat de acel eveniment. Nu inflori si nu mai adauga nimic de la tine.
Ce gandesti despre acel eveniment sau situatie? Ups… aici ai multa libertate. Asterne toate acele ganduri pe hartie, lasa-le sa curga. Cum te fac sa te simti acele ganduri? Ce emotii traiesti? Ei… acum intreaba-te cum ar fi viata ta daca ai schimba acele ganduri? S-ar schimba ceva?
La unele vei putea renunta, pe altele le vei putea modifica. Acum, pentru ca ai facut asta, se schimba cumva emotiile pe care le traiesti? OK, sa zicem ca se schimba insa simti in continuare, de exemplu, frustrare. In loc sa continui sa alimentezi cu ganduri acea frustrare, ce actiuni ai putea lua astfel incat sa schimbi acea stare? De exemplu, sa discuti cu persoana implicata. Ce ai putea face concret?
Intotdeauna implica si sufletul care iti va da o alta perspectiva asupra situatiei, ceea ce mintea nu poate face. Ca sa iti asculti sufletul e important sa iti pui mintea pe “silent mode”.
Ei bine, acum in ce realitate traiesti? Mai e nevoie sa faci scenarii? Evident ca ai nevoie de practica si mai ales sa fii prezent dar cu timpul iti vei crea o viata minunata.
Zile pline de iubire si prezenta sa aveti!
Cu drag,
Delia.
