De la bun inceput vreau sa precizez ca NU sunt numerolog sau astrolog, acest mesaj se refera STRICT la perspectiva ingerilor legata de 2019, lasandu-ma calauzita dupa numere de ingeri, cartea lui Doreen Virtue si dupa calauzirea pe care am primit-o eu.
Energia anului 2019 putem sa o simtim ca o continuare fireasca a lui 2018 insa la un cu totul si cu totul alt nivel. Daca ne gandim la simboluri, in 2018 am avut fluturele, iar acum avem libelula. Energiile acestor 2 ani sunt energii puternice de transformare, de pregatire. Continuam sa ne intrebam care sunt darurile noastre, ne dorim sa fim autentici si vrem sa ne aliniem cu misiunea noastra aici pe Pamant. Cele mai afectate vor fi relatiile, pentru ca va fi nevoie sa lasam in urma tot ceea ce ne impiedica sa fim autentici. In 2019, la fel ca in 2018, avem teste de tot felul, care ne antreneaza pentru ce urmeaza sa traim in 2020.
Vibratia anului 2019 este: 2 + 0 + 1 + 9 = 12, 1 + 2 = 3
Ultimul an cu energia aceasta a fost 2010, an in care am construit multe, ne-am adunat fortele pentru a face schimbari importante, atat la nivel personal cat si la nivel global. Ne putem gandi cum a fost anul nostru in 2010.
Sa vedem ce spun ingerii din punct de vedere al numerelor de inger:
Numarul 12 inseamna: „Mentine-ti pozitive gandurile legate de viitor, caci ceea ce gandesti iti influenteaza viitorul. Acesta este un mesaj pentru mentinerea cu fermitate a increderii si sperantelor tale, deoarece ele sunt factori determinanti si importanti.”
In 2019 vom fi nevoiti sa facem alegeri constiente, alegeri care ne vor influenta viitorul insa este important sa nu ne lasam influentati de cei din jur, sa avem credinta si incredere in ceea ce simtim. O sa avem parte de dezamagiri pentru ca multi isi vor arata adevarata fata, vor fi multe invidii si rautati gratuite. Insa sa nu uitam ca aceasta dezamagire nu a fost decat o amagire, nu am vrut sa vedem ceea ce era poate sub nasul nostru. Una din marile provocari ale acestui an va fi sa vedem dincolo de iluzii, sa iesim din ceata si sa mergem inainte chiar daca nu stim pe moment incotro ne indreptam. Sa ne rugam sa fim perseverenti, consecventi si sa nu renuntam la visele noastre doar pentru ca avem provocari. Pe masura ce vom inainta si vom face alegeri bazate pe intuitie lucrurile se vor rezolva, situatiile se vor deznoda si ne vom simti mai usori pentru ca am lasam in urma tot ceea ce ne tragea in jos.
Este de asemenea important sa fim atenti la ce gandim pentru ca putem materializa mult mai usor in acest an. Asadar nu ajunge doar sa gandim pozitiv ci si sa actionam conform gandurilor si convingerilor noastre. Insa daca vom gandi negativ imediat vom atrage situatii neplacute care sa ne atentioneze. De asemenea autosabotorul va fi destul de prezent asa ca ar fi bine sa nu il hranim ci sa coboram din minte in inima. Timpul dintre ceea ce gandesti si manifestare va fi foarte scurt. Spre exemplu daca acum te gandesti la o anumita persoana, in cateva minute te intalnesti cu acea persoana sau te suna.
Este an de 3 adunand 1 si 2… altfel spus… 123… START. Se incepe numaratoarea si suntem indrumati sa actionam, nu este un an in care sa visam, in care sa asteptam sa ne pice din cer toate, ci vom fi pusi in situatii limita in care sa facem ceva. Amanarile vor fi sanctionate si stim ca este nevoie sa ne aruncam in necunoscut.
Numarul 3 inseamna: „Maestrii spirituali elevati te ajuta– in mod obisnuit aceasta inseamna un maestru inaltat pe care-l simti apropiat – de exemplu Iisus, Quan Yin, un sfant sau oricare alta personalitate spirituala/religioasa.”
Este un an in care este recomandat sa lucram cu maestri spirituali care nu doar ne vor sustine, ci vom simti cum ne vor oferi din intelepciunea lor. Indiferent cu care maestru vrem sa lucram, sa cautam informatii despre povestea lor cat au fost in viata si va face mult sens pentru noi. Este posibil ca ei sa ne apara, nu neaparat sa ii alegam noi. Sa cerem semne clar si vom stii cine ne va insoti in acest an. In 2019 vom reusi sa privim viata cu mai multa intelepciune, invatam compasiunea, iertarea, credinta. Va fi nevoie sa privim tot ceea ce ni se intampla si prin prisma celeilalte persoane. Spre exemplu atunci cand suntem dezamagiti, care era lectia de fapt? Acea persoana are si ea istoria ei si intr-o relatie sunt ambele persoane responsabile. Trecem de iluzii si ne intalnim cu noi, cu totul altfel decat pana acum.
Ia sa vedem unde mai ragasim cifra 3: Sfanta Treime; Trecut, Prezent, Viitor; Cei 3 magi, Minte, Corp, Spirit; Soarele, Pamantul si Luna. Minunat, nu?
Asadar energia acestui an ne va conecta la lumea spirituala, multi se vor trezi in acest an si vor realiza cat de important este sa integreze SI acest aspect in viata lor. Mai concret daca simtim ca ceva ne lipseste inseamna ori ca ne-am deconectat de la partea spirituala ori avem nevoie sa ne deschidem spre aceasta parte care ne va aduce raspunsurile pe care le cautam. Ne asteapta un an de descoperiri, revelatii, un an in care comunicarea va trece la un alt nivel, pentru ca ne vom simti mult mai bine unii pe altii. De asemenea va fi incurajata creativitatea, orice conexiune cu divinitatea ne va face sa fim un canal perfect si sa trasmitem mesaje prin intermediul artei si comunicarii. Vor aparea artisti deosebiti, oameni care au daruri vor fi incurajati si promovati, insa atentie orice este fals se va vedeam, iluziile se vor disipa repede. Multi vor incerca sa se foloseasca de aceasta energie in mod gresit insa acest lucru va fi sanctionat.
Multi ne vom descoperi calea, sensul si vom simti ca suntem tinuti de mana la fiecare pas. Drumul acesta nu este unul usor, vom fi expusi, criticati, oamenii care poate am crezut ca vor fi alaturi ne vor judeca insa vom simti ca suntem exact acolo unde ne vrea Dumnezeu.
Sansa noastra este ca suntem tot mai multi si este important sa ne gasim „tribul”, oameni ca si noi, oameni care ne inteleg si ne respecta pentru ceea ce suntem cu adevarat. Energia lui 3 ne va ajuta sa ne respectam, sa credem in noi, sa intelegem ca meritam si ca a venit timpul nostru.
Parteneriatele vor fi puse la incercare, poate fi vorba despre relatia de cuplu, partenerul de business, relatiile de prietenie… poate interveni a treia roata la caruta, cineva se va baga sa strice apele cu minciuni si iluzii. Doar parteneriatele solide vor rezista in acest an. Insa sa nu uitam ca daca o relatie se „strica” din cauza acestei interventii din afara cu siguranta nu avea o baza solida. Mai concret nimic nu este intamplator si poate prin aceasta interventie suntem de fapt „salvati” in a investi in parteneriate care nu duc nicaieri. Deci tot ce se intampla se intampla spre binele nostru cel mai inalt.
Voi lua si numarul 19 sa vedem cat mai specific ce vrea sa ne invete anul acesta, pe ce anume sa punem accentul.
“Acesta este un mesaj pentru ca tu sa crezi in tine insuti si in menirea ta. Ingerii doresc ca tu sa stii ca esti competent si gata sa-ti urmezi visele. Ramai optimist si actioneaza fara intarziere.”
Ia uite inca o confirmare ca vom fi impinsi sa deschidem si sa punem in valoare darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu. Vom descopri talente ascunse, vom reusi sa facem lucrurile pe care le-am amanat, vom reusi sa ne asumam riscuri in ceea ce priveste misiunea personala. Este posibil in acest an, mai mult ca in alti ani, ca multe persoane sa demisioneze din joburile pe care le au si sa isi urmeze pasiunile. Visele chiar pot deveni realiatte. Daca nu vom face ceea ce simtim vom avea senzatia ca ne uscam pe picioare, si sa nu uitam ca nu mai putem amana, este necesar sa actionam imediat. Vom simti ca avem toata sustinerea si ni se vor aduce in cale persoane care sa ne ajute sau sa ne sustina. Important este sa cerem ajutorul si sa actionam. Restul se va aranja de la sine, chiar daca va fi munca, chiar daca vor fi dezamagiri, vom simti ca totul merita pentru ca sufletul nostru este implinit.
Asadar, ne asteapta inca un an intens, transformator si care ne va marca pentru ca va fi anul in care ne asumam cele mai multe riscuri si ne aratam vulnerabilitaea pe scena vietii. Un an in care ii vom simti pe maestri spirituali ca ne tin de mana, vom primi multe clarificari legate de misiunea noastra, legate de relatiile noastre si simtim nevoia sa punem bazele pentru ceva nou, ceva care da sens vietii noastre. Daca suntem deja pe misiune, primim recunoasterea si confirmarile de care avem nevoie si avem curajul sa ne asumam si mai mult.
In acest an vom dobandi mai multa intelepciune, vom reusi sa vedem viata prin ochii iertarii si compasiunii (situatiile prin care vom trece ne vor invata asta), vom descoperi lucruri in noi care nu stiam ca sunt acolo si vom pune in valoare darurile noastre, chiar altfel decat credem ca o sa o facem.
Un an in care vom cladi prin actiune, compasiune, intelepciune, comunicare, creativitate si credinta.
Faca-se Voia TA!
Doamne ajuta!
Delia Muresan
Cartea: Numere de inger 101 – Doreen Virtue
http://sacredscribesangelnumbers.blogspot.com/2011/06/angel-number-3.html
Doamne ajuta ca voi clădi în 2019 prin acțiune, compasiune, înțelepciune, comunicare, creativitate și credința. Mulțumesc, te iubesc, iarta-ma, îmi pare rău! La mulți ani, Delia!
DA. FACA-SE VOIA TA DOAMNE. ACTIUNE, IUBIRE, BUCURIE, INTELEPCIUNE, CREATIVITATE, LUMINA SI PACE. ASA SA FIE SI ASA ESTE. AMIN.