Vibrația anului 2026 – 1
De la bun început vreau să precizez că NU sunt numerolog sau astrolog, acest mesaj se referă STRICT la perspectiva îngerilor legată de 2026, lăsându-mă călăuzită de cărțile despre numerele de îngeri atât a lui Doreen Virtue cât și a lui Kyle Gray.
Energia anului 2026 vine ca o așezare în matcă. Suntem împinși să nu ne mai uităm în exterior, ci să stăm cu noi pentru a ne clarifica pașii următori.
Anul 2026 vine cu nevoia de contemplare a noilor orizonturi, cu pregătiri, activări interioare pentru a acționa focusat, asumat și cu sens. Este un an care ne aduce noi începuturi, claritate și mult sens. Nu doar ne activăm lumea interioară, ci decidem să o urmăm, indiferent de provocări, indiferent ce zic ceilalți și mai ales integrând întunericul din noi.
Energia anului 2026 continuă să ne scoată din zona de confort însă ne simțim mult mai aliniați, mai convinși de fiecare acțiune pe care o întreprindem. Nu vine cu atât de multă frică, ci vine cu o energie concentrată și la obiect care dizolvă rapid orice blocaje. Fiind un an de vibrație 1, ne aduce noi începuturi scormonind încă în trecut pentru a face loc pentru tot ceea ce avem de experimentat. Dacă 2025 a fost un an greu de dus, prin toate schimbările pe care a fost nevoie să trecem și prin nevoia de a ne alinia cu cea mai bună versiune a noastră, acest an vine să ne așeze dar nu ne lasă să ne culcăm pe o ureche, ci ne împinge la nivelul următor.
Revenim la o energie feminină, densă, profundă și care nu lasă loc de discuții. O energie care ne activează intuiția și acele vorbe: știi ce ai de făcut, vor răsuna în capul nostru. Nu vom mai avea pe cine da vina și nici nu ne vom mai putea eschiva în niciun fel.
Vibrația anului 2026 este: 1.
Ultimul an semnificativ cu vibrație 1 a fost 2017. Dar ne putem gândi și la ce s-a întâmplat în viața noastră în 2008, 1999 sau și nu uităm de 1990.
În cartea lui Doreen la numărul 1 mesajul este acesta:
„Rămâi încrezător. Tot ceea ce-ţi doreşti în această clipă urmează să se împlinească, aşa că ai grijă să te gândeşti doar la ceea ce-ţi doreşti. Lasă în seama lui Dumnezeu şi a îngerilor orice temeri.”
Sursa: Numere de Înger – Doreen Virtue
sau numărul 10:
„Dumnezeu doreşte ca tu să menţii gânduri pozitive despre această situaţie, de vreme ce totul se rezolvă spre binele tău cel mai înalt. Cere-i lui Dumnezeu să te ajute să rămâi optimist, căci gândurile tale sunt un
factor care influenţează rezultatul final.”
În cartea lui Kyle Gray găsim acest mesaj la numărul 1:
„Forță universală, dătătoare de viață, din lăuntrul tău îți solicită atenția.”
sau numărul 10:
„Îți unești energia cu a lui Dumnezeu. Ai încredere că semnele pe care le vezi reprezință o formă de comunicare directă cu divinitatea.”
Sursa: Numerele îngerilor, Kyle Gray
Numărul 1, din mesajele pe care le-am primit eu de la îngeri, înseamnă: asumarea luminii interioare, autenticitate și capacitatea de a manifesta noi începuturi. 2025 a fost un an de pregătire, de a face loc pentru tot ceea ce vom experimenta în 2026. Așadar, am lucrat să fim cea mai bună varianta a noastră pentru a putea atrage în 2026 ceea ce este potrivit pentru noi și binele nostru. Un alt cuvânt cheie în 2026 este ALINIERE, suntem chemați să fim prezenți la apel și să ne facem misiunea. Așadar în 2025 am curățat grădina, terenul, pentru a pune semințele care vor da roade în 2026.
Avem 2 zodii cu vibrația 1, atat Berbecul cât și Capricornul.
Berbecul cu afirmația EU SUNT, inițiază, sparge tipare, știe ce merită și acționează. Are curaj, iese ușor din monotonie, deschide drumuri. Poate fi impulsiv, inconsecvent, lipsit de tenacitate și egoist.
Capricornul este cel care structurează, transformă ideile în realitate, conduce prin responsabilitate și disciplină. Este asumat, își creează singur propria poziție, constant, stabil, matur. Se evidențiază prin fapte, nu vorbe. Poate fi greoi, lipsit de sensibilitate, atașat de rezultate, fără a ține cont de proces. Crede că totul trebuie să fie obținut cu greu, cu sudoare și are așteptări mari de la cei din jur. Asta duce la multe dezămăgiri și singurătate.
Avem nevoie de ambele energii, prima pentru a iniția și a avea curaj iar a doua pentru a ne asuma noul drum.
Conform lunilor anului – vorbim de Ianuarie și Octombrie. Ianuarie vine cu planuri, vise, dar multe nerealiste, octombrie vine cu maturitate, reajustare, decizii conștiente. Dacă în ianuarie ne promitem marea cu sarea și chiar putem iniția o grămadă de acțiuni, ne putem pierde pe drum. Dar dacă ceea ce inițiem în ianuarie rămâne și în actombrie, adică noi suntem la fel de asumați, constanți, înseamnă că am integrat acea acțiune, înseamnă că știm ce vrem cu adevărat.
Așadar, putem genera începuturi cu mult curaj, dar trebuie apoi să ne reafirmăm direcția cu maturitate.
Conform numerologiei biblice numărul 1
Numărul 1 – Unitatea
Cifra 1 semnifică Divinitatea – Dumnezeu, care este Unic. În numeroasele pasaje biblice, găsim exprimarea „Eu sunt” – „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov!” În Biblie, exprimarea divină „Eu sunt” este folosită de 811 ori.
În Noul Testament, unicitatea lui Dumnezeu este menționată prin: „Există doar un singur Dumnezeu”, „un singur Dumnezeu adevărat”, „singurul stăpânitor”, Împăratul împăraților și Domnul domnilor”, „Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Este un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți”. De asemenea, cifra 1 reprezintă și unitatea dintre Iisus și Tatăl sau cea între Dumnezeu și credincioși.
Sursa: https://dailyrenate.ro/semnificatia-numerelor-biblice/
Niculae Văleanu spune în cartea sa Aievea… Creația și Creativitatea
despre numărul 1:
„1. Dumnezeu, singura unitate divină constantă.
1 „Să fie lumină” (Geneza 1:3). Prima emanaţie spirituală a luminii. Dacă sufletul nostru continuă să urmărească lumina, ne vom întoarce la sursă. 1 semnifică un nou început şi unitate.
- Dumnezeu şi umanitate, tată – mamă – divinitate, desăvârşire.!”
(Vechiul Testament)
„1 Este în sine, independenţă şi unitate „La început era Cuvântul…şi Cuvântul era Dumenzeu” (Ioan 1:1). 1 este baza sau cauza unui început; este un început, o idee creatoare de exprimare.”
(Noul Testament)
Sursa: https://armonium.ro/simbolistica-numerelor-in-vechiul-testament/
Numărul unu este și numărul resurselor, avem tot ceea ce avem nevoie doar trebuie să acționăm.
Dacă luăm și cifra 1 din cărțile de tarot cu îngeri îl vom găsi pe Arhanghelul Raziel, cartea se numește Magicianul și este vorba despre a înțelege că nimic nu ne stă în cale. Avem toate resursele necesare să manifestăm o viață magică.
Iar cifra 10 este Arhanghelul Mihail, cartea se numește Roata, este timpul pentru o schimbare pozitivă. Șansa este de partea ta. Primim astfel încurajările necesare pentru a ne asuma o nouă direcție.
Așadar, ne așteaptă un an așezat, an în care ne asumăm lumina interioară, facem alte alegeri care ne onorează și ne susțin cu adevărat. 2026, la fel ca 2025 și 2024, este un an binecuvântat pentru cei curajoși, pentru cei care își asumă riscuri și ies din zona de confort.
2026 este un an în care explodează tehnologia, dar noi trebuie să adaptăm tehnologia la noi, să o controlăm și să o folosim integru pentru binele nostru și nu pentru manipulare sau a genera trenduri. 2026 trendurile nu vor avea la fel de mult impact, vor avea rezultate doar cei care vin cu ceva nou, dar și autentic, ceva ce îi reprezintă. Tot cei care copiează sau se dau altcineva sau ceva ce nu sunt vor fi demascați.
2026 este despre a ne asculta intuiția și nu despre a face ce face toată lumea. Să fim atenți să nu ne lăsăm influențați de alții și la rândul nostru să nu îi influențăm pe cei din jur pentru că încălcările de liber arbitru sunt sancționate imediat.
2026 va continua, la fel ca 2025, să cearnă grupurile de oameni, vom putea sta doar în prezența celor cu care rezonăm și avem valori în comun. Nu mai țin compromisurile și vor pica toate măștile. Orice este ascuns va ieși la iveală pentru a ști ce avem de făcut.
2026 este acel an în care va fi nevoie să demonstrăm, să punem în aplicare tot ceea ce am învățat din 2020 încoace. Așadar, vom avea tot felul de examene, unele mai dure altele mai ușoare, dar toate vin să ne arate în ce etapă de evoluție suntem, ne vor aduce claritate pentru a putea acționa cu claritate. Vom avea multe momente de confuzie pentru că nu mai avem repere în exterior, trebuie să ținem cont doar de intuiție și conexiunea noastră cu Dumnezeu. Este esențial să cerem călăuzire și să avem credință să o urmăm.
Este un an în care se pune accent pe autenticitate, lumina noastră, darurile noastre, tot ceea ce ne face pe fiecare unici.
Întrebările pe care ar fi bine să ți le pui sunt: Cu ce pot face eu diferența? Ce am eu unic? Cum pot contribui? Nu trebuie să fie ceva ieșit din comun, poate ai o experiență care poate să inspire.
Arhanghelul Haniel va fi alături de noi să se asigure că ne urmăm intuiția, ne reamintește de darurile noastre și ne ajută să aprindem lumina în întuneric. Iar apoi vom putea păși cu încredere spre noi orizonturi.
Facă-se Voia TA!
Doamne ajută!
Delia Mureșan


